Ziua Unirii Principatelor bagă zâzanie între autorităţile din Vrancea. „Epigonii de azi nu se gândesc decât la interesul personal“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unirea Principatelor Române se va sărbători pe 24 ianuarie

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea şi primarul municipiului Focşani s-au supărat pe prefectul judeţului pentru că îi ignoră în organizarea sărbătorii de Ziua Unirii Principatelor Române, de la 24 Ianuarie.

Sărbătoarea va fi marcată anul acesta, pe 24 ianuarie, zi liberă prin lege, printr-o manifestare simplă, şi nu una grandioasă, aşa cum i-au obişnuit autorităţile pe vrânceni. Şi asta pentru că Prefectura Vrancea şi-a asumat rolul de organizator, în detrimentul Consiliului Judeţean Vrancea, care obişnuia să aloce anual de la buget sume de ordinul sutelor de mii de euro.

Anul trecut, evenimentul a costat 350.000 de euro, pentru doar o oră de spectacol.

Anul acesta, Prefectura i-a invitat pe oameni să vină în Piaţa Unirii la ora 11.00, unde va avea loc un ceremonial militar, încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare şi Hora Unirii.

Consiliul Judeţean Vrancea şi Primăria s-au supărat însă că în planul de organizare nu mai deţin rolul din anii trecuţi, mai ales că municipalitatea a alocat de la buget 50.000 de lei pentru steguleţe, fulare şi cocarde. Mai mult decât atât, şefii celor două instituţii consideră că prefectul i-a luat în derâdere atunci când le-a dat ultimatum, după o zi pe alta, să trimită lista cu numele celor care vor reprezenta Consiliul Judeţean şi Primăria la eveniment.

Reacţia Consiliului Judeţean şi a Primăriei

„Cu o lipsă totală de consideraţie faţă de rolul stabilit de Constituţie şi de Carta Europeană a Autonomiei Locale, ni se solicită să comunicăm Instituţiei Prefectului Vrancea durata unui eventual discurs pe care un reprezentant al Consiliului Judeţean Vrancea şi al Primăriei Focşani ar urma să îl susţină în cadrul evenimentelor organizate de Prefectură. Deşi ne dorim să fim îngăduitori cu lipsa de experienţă şi expertiză în administraţie a reprezentantului Guvernului, apreciem că este impardonabilă maniera în care acesta înţelege să confişte vrâncenilor cea mai plină de semnificaţie sărbătoare a Focşaniului, Unirea Principatelor, în numele unui politicianism inacceptabil. Astfel, în zi de sărbătoare naţională, vrâncenii sunt chemaţi în Piaţa Unirii din Focşani pentru a asista la încântarea Prefectului judeţului Vrancea de a primi onorul militar”, se arată în adresa trimisă Prefecturii, semnată de Marian Oprişan şi Cristi Misăilă, care spun că şi-ar fi dorit ca această celebrare să fie un cumul de acţiuni comune.

Replica dură a prefectului

În replică, prefectul de Vrancea susţine că atât preşedintele Consiliului Judeţean, cât şi primarul Cristi Misăilă încercă să obţină capital electoral, ignorând termenele din Ordinul Ministrului Apărării Naţionale pentru aprobarea Regulamentului Onorurilor şi Ceremoniilor Militare, ziua de 10 ianuarie fiind ultima în care CJ şi Primăria puteau să-şi exprime vrei intenţie în legătură cu organizarea evenimentului.

“Într-adevăr, există o lipsă de experienţă şi expertiză, dar aceasta nu este în administraţie, ci la capitolul irosirii banilor publici. 24 Ianuarie reprezintă Ziua Unirii, iar ea s-a putut înfăptui prin conlucrarea unor instituţii din două principate diferite, prin renunţarea la orgolii personale şi interese, în favoarea unui scop măreţ, în interesul tuturor celor care vorbesc aceeaşi limbă de-o parte şi de alta a Milcovului. Epigonii de astăzi nu se gândesc decât la interesul personal şi câştigul electoral, transformând această zi în una dedicată osanalelor”, a replicat prefectul Gheorghiţă Berbece.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu spune că are informaţii că cei de la Consiliul Judeţean Vrancea doresc să organizeze un eveniment, pe 24 ianuarie, la Catedrala Ortodoxă din Focşani, care s-ar suprapune orar peste manifestarea Prefecturii.

Mai multe pentru tine:
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €