Zeci de viticultori din Panciu au degustat licoarea lui Bachus din cele mai renumite galerii vinicole subterane din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oraşul Vinicol Subteran Cricova

În zilele de 18 şi 19 noiembrie 2016, o delegaţie a Unităţii Administrativ-Teritoriale Oraşul Panciu, condusă de primarul Iulian Nica, a efectuat o vizită de lucru la Chişinău (Republica Moldova).

Din grupul de pănceni au făcut parte 60 de podgoreni, producători de vinuri şi oameni de afaceri.
Scopul principal al deplasării în capitala Republicii Moldova l-a constituit vizitarea Oraşului Vinicol Subteran Cricova - complex unic în Europa, renumit pentru galeriile imense, de aproximativ 100 km, în care au fost amenajate săli de degustare, crame şi depozite de păstrare a vinurilor.

Delegaţia din Panciu a efectuat un tur al acestor galerii, cu străzi ce poartă denumiri corespunzătoare vinurilor păstrate în nişe adiacente: Fetească, Riesling, Cabernet,  Aligote, Sauvignon.

De asemenea, a fost vizitat Muzeul Combinatului Cricova şi colecţia de vinuri cu exponate unice. Nu în ultimul rând, păncenii au participat şi la o degustare de vinuri produse în renumita podgorie din Moldova.

Programul vizitei de la Chişinău a mai inclus un tur al oraşului şi un pelerinaj la Mănăstirea Căpriana, întemeiată în anul 1429, unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din Republica Moldova,.

Primarul Iulian Nica precizează faptul că deplasarea la Chişinău se înscrie în seria acţiunilor ce urmăresc încurajarea schimburilor de experienţă în domeniul viti-vinicol şi promovarea producători locali de vinuri pe piaţa internaţională.

„Podgoria Panciu este cea mai mare podgorie din judeţul Vrancea şi una dintre cele mai reprezentative podgorii din România. Din acest motiv, este foarte important ca, prin acţiunile sale, Primăria Oraşului Panciu să încurajeze schimburile de experienţă în domeniul viti-vinicol şi să promoveze producătorii locali pe piaţa internaţională. Vizitarea Oraşului Vinicol Subteran de la Cricova, obiectiv de patrimoniu cultural-naţional al Republicii Moldova, a reprezentat o dorinţă mai veche a podgorenilor pănceni şi mă bucur că am reuşit să ajungem în acest loc unic şi renumit în Europa. Galeriile de la Cricova sunt un punct de atracţie nu numai pentru viticultori, ci şi pentru turişti sau pentru personalităţi ale culturii şi politicii din întreaga lume. Această vizită de lucru se înscrie în rândul deplasărilor tematice, organizate periodic de către Primăria Oraşului Panciu. În anii anteriori, viticultorii pănceni au mers în schimburi de experienţă la combinatele de vinificaţie Cotnari şi Jidvei, unde au vizitat podgoriile cu acelaşi nume şi au discutat cu specialişti în domeniu.  Anul viitor, vom organiza şi alte deplasări tematice în podgorii renumite din România“, a declarat primarul Iulian Nica.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul