Zeci de grenade şi sute de cartuşe, găsite în gospodăria unui localnic din Păuneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muniţia a fost dusă într-un depozit special Foto: ISU Vrancea

Muniţia a fost descoperită de proprietarul gospodăriei care efectua săpături în curtea casei pentru ridicarea unui gard.

Specialiştii pirotehnişti s-au deplasat imediat la faţa locului şi au identificat 660 cartuşe de infanterie, calibru 7,62 mm, 33 grenade defensive şi 33 focoase. Deşi provin din timpul celui de-al doilea Război Mondial, acestea se aflau în stare bună de conservare, cartuşele fiind depozitate în două lăzi, la circa 30 cm adâncime în pământ.Elementele de muniţie neexplodată au fost descoperite de proprietarul gospodăriei care efectua săpături în curtea casei pentru ridicarea unui gard.

Acestea au fost ridicate şi transportate în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii.

„Având în vedere pericolul la care se expun cetăţenii în momentul descoperirii acestor elemente de muniţie, reamintim principalele aspecte privind modul de comportare în aceste cazuri. Astfel, la descoperirea elementelor de muniţie neexplodată, este interzisă:atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte; ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe; comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase; lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă; introducerea muniţiilor în foc; topirea elementelor metalice ale muniţiilor; tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură; folosirea muniţiilor pentru improvizarea diverselor unelte;
utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii în scopuri artizanale; demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente; folosirea pentru joacă, de către copii, a elementelor de muniţie",
a precizat lt. Cristina Duţă, purtător de cuvânt al ISU Vrancea. 

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură