Vrânceni care se întorceau cu microbuzul din Italia, răniţi într-un accident. În zonă a fost activat planul roşu de intervenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În accidentul care a avut loc DN1, în judeţul Sibiu, au fost implicate un microbuz plin cu persoane şi un autoturism Dacia Logan

Un microbuz cu persoane care se întorceau de la muncă din Italia a fost astăzi implicat într-un grav accident pe Drumul Naţional 1, la ieşirea din oraşul Miercurea Sibiului.

În accident au fost rănite 12 persoane, câteva din ele fiind din Vrancea.

Acestea au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, cei mai mulţi având traumatisme minore. Totuşi, trei persoane vor rămâne internate.

Potrivit Adevărul Sibiu, în accident au fost implicate un microbuz de persoane şi un autoturism. În zonă a fost activat planul roşu de intervenţie.

”Din primele cercetări se pare că accidentul s-a produs pe fondu vitezei neadaptate a microbuzului. Şoferul a frânat brusc pe carosabil umed, a derapat şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu turismul condus regulamentar spre Alba. În zonă se circulă îngreunat”, transmit reprezentanţii Poliţiei Sibiu, potrivit Adevărul.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort