Vrancea, printre judeţele cu cei mai mulţi copii adoptaţi în 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Vrancea au avut loc 123 de adopţii

123 de copii au fost adoptaţi la noi în judeţ, din cele peste 2200 de proceduri deschise în anul care tocmai se încheie.

Vrancea ocupă locul doi în ţară, după judeţul Dâmboviţa, în privinţa numărului de copii adoptaţi în anul 2013.

Astfel, în acest an în Vrancea au fost adoptaţi 123 de copii, cu 10 mai puţin decât în Dâmboviţa, dar peste Dolj-88 de adopţii, Prahova-85, Braşov-84, Suceava-81 şi Hunedoara-77, arată reprezentanţii Oficiului Român pentru Adopţii (ORA) în urma unei solicitări a Mediafax.

La nivel naţional, peste 2.200 de proceduri de adopţie au fost deschise în anul 2013, însă până în 23 decembrie 2013 au fost comunicate de către instanţe 580 de adopţii finalizate. În acest timp, pe lista de aşteptare stau aproape 1.600 de familii dispuse să adopte un micuţ abandonat. În România, peste 60.000 de copii sunt în grija statului.

Mai puteţi citi:

ORA: Peste 2.200 de proceduri de adopţie deschise în 2013, 580 de adopţii definitivate şi comunicate

 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei