VIDEO Starea dezastruoasă a unui drum judeţean i-a scos în stradă pe localnici. Preotul satului, în fruntea „răzvrătiţilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestul a avut loc în comuna Garoafa  FOTO: Facebook Drumurile Noastre

Drumul porneşte din E85 şi străbate mai multe sate iar în trecut localnicii au mai organizat şi alte proteste inedite, adoptând craterele din asfalt, pe care le-au botezat.

GALERIE FOTO

Locuitorilor comunei Garoafa le-a ajuns din nou cuţitul la os în privinţa stării drumului judeţean 205 E Garoafa-Răchitosu-Ciuşlea.

Gropile din asfalt nu au mai fost reparate de ani de zile şi acestea s-au tot mărit şi înmulţit, iar administratorul arterei de circulaţie, în speţă Consiliul Judeţean, oferă doar promisiuni.

Chiar dacă localnicii au tot semnalat starea dezastruoase a carosabilului şi în trecut au tot încercat să atragă atenţia prin diferite forme de protest, lucrurile nu s-au mişcat din loc.

Aşa se face că luni, zeci de şoferi cu maşinile personale, dar şi localnici s-au strâns în faţa bisericii din centrul comunei şi au plecat într-un marş, cu claxoane pornite, pe şoselele cu pretenţie de drum judeţean.

VIDEO: Stirile Vrancei

Localnicilor li s-a alăturat şi preotul comunei, care este la fel de nemulţumit de letargia care a cuprins autorităţile. El spune că memoriul pentru reabilitarea DJ 205E are deja 1.000 de semnături şi a fost depus inclusiv la Primăria comunei Garoafa. 

Poliţiştii au făcut apel la şoferi să nu blocheze circulaţia şi să lase liber un fir de mers. 

Primarul Gheorghe Maghiaru ne-a declarat că nu e de competenţa sa repararea acestui drum.

"Administratorul este Consiliul Judeţean. Din ce ştiu şi ştiu sigur, acest drum este prins pentru reabilitare, dar deocamdată nu ştiu perioada când o să demareze lucrările. La fel şi DJ 204 E, care este un drum pietruit", ne-a spus primarul Gheorghe Maghiaru.

În trecut localnicii au mai organizat şi alte proteste inedite, adoptând craterele din asfalt, pe care le-au botezat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort