VIDEO Ludovic Orban, deputat PNL: „Nici un cetăţean român nu ar trebui să voteze cu Mircea Diaconu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit fruntaşului liberal, lui Mircea Diaconu nu i se va valida mandatul de europarlamentar, chiar şi dacă ar obţine un număr de voturi mare.

Prezent sâmbătă la Focşani, deputatul liberal Ludovic Orban a declarat că fostul său coleg de partid, Mircea Diaconu, nu are nicio şansă să intre în Parlamentul European.

Acesta a ţinut însă să informeze electoratul că în cazul în care se va hotărî să meargă pe mâna lui Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare nu va face altceva decât să strice votul, indicând două motive pentru care Mircea Diaconu nu ar trebui votat.

„În primul rând, orice cetăţean român trebuie să respecte statul de drept, trebuie să respecte hotărârile judecătoreşti date de instanţele din România, cu atât mai mult cu cât ele au fost date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Al doilea motiv este foarte simplu. Chiar dacă i se va admite candidatura, oricine votează cu Mircea Diaconu votează degeaba, îşi pierde votul, pentru că şi în cazul în care Mircea Diaconu primeşte numărul de voturi necesar pentru a ocupa un loc în Parlamentul European nu i se va valida mandatul”, a spus Ludovic Orban.

Mai puteţi citi:

Mircea Diaconu şi 2xPRM, marile dileme ale BEC

Mircea Diaconu: „Nu cred că BEC va respinge candidatura mea. Există contestaţii“

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor