VIDEO Locatarii unui bloc din Focşani, la un pas de încăierare în urma unui incendiu în care 12 persoane au fost evacuate din imobil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de un scurtcircuit.


Ceartă mare azi noapte într-un bloc din Focşani, unde s-a produs un incendiu la un apartament de la etajul I, situat pe strada Mărăşeşti.

Speriaţi de cele întâmplate, locatarii blocului l-au luat în primire pe vecinul unde s-a produs incendiul, acuzându-l că putea să-i omoare.

Poliţiştii şi jandarmii care se aflau în zonă au reuşit să alaneze scandalul.

În cel mai scurt timp, la faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere a incendiilor cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţimi, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă S.M.U.R.D. din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani.

“La sosirea la locul intervenţiei, incendiul se manifesta la nivelul bucătăriei, cu flacără deschisă şi mari degajări de fum. Ca urmare a inundării cu fum a scării blocului, pompierii au evacuat 12  persoane, dintre care 2 copii. O persoană a suferit un atac de panică şi i-a fost acordat primul ajutor medical. Concomitent, pompierii au acţionat pentru localizarea incendiului, acesta fiind lichidat înainte ca flăcările să cuprindă întregul apartament. În urma acestuia a ars mobilierul din bucătărie şi un frigider, iar din cauza fumului degajat s-au degradat pereţii apartamentului”, potrivit ISU Vrancea.

În momentul izbucnirii incendiului, în locuinţă nu se afla nimeni, evenimentul fiind semnalat de persoanele care locuiesc pe palierul blocului, care au observat fumul degajat pe geam.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de un scurtcircuit.

VIDEO: Dan Badiu

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie