Viaţa în oraşele de provincie la sfârşitul secolului XIX: „Hotelurile erau hidoase, în băltoacele din curtea lor bivolii şi purceii se scăldau fratern”

Marii scriitori Grigore Alexandrescu şi Duiliu Zamfirescu au lăsat în corespondenţele lor mărturii despre lumea din oraşele pe care le vizitau.

Mari scriitori români au zugrăvit în operele lor sau în corespondenţa purtată cu prietenii viaţa micuţelor oraşe de provincie prin care s-au aflat în trecere sau au zăbovit pentru o perioadă mai lungă.

Spre exemplu, poetul şi fabulistul român Grigore Alexandrescu a descris în cuvinte nu tocmai măgulitoare viaţa din oraşul Unirii, unde era nevoit să locuiască ca membru al primului parlament al ţării.

Grigore Alexandrescu s-a şi căsătorit la Focşani, dar la scurt timp avea să se îmbolnăvească şi să părăsească oraşul.

Momentele pe care le-a trăit atunci le-a pus pe hârtie şi s-au păstrat pentru posteritate.

Boieroaice bogate veneau la serate în papuci

"Boieroaicele, oricât de mărunte, nu făceau doi paşi prin oraş decât numai în trăsură. Prin colbul ori prin noroiul străzii târau rochii grele de catifea ori de tafta, iar la serate veneau, nefamiliarizate cu protocolul, în «robes de chambre» foarte bogate, iar în picioare cu papuci. Pe cap aveau pălăria cea mai pariziană, ciorapii le erau rupţi. Horbota fină a pantalonilor tinerelor fete, cădea peste ghete scâlciate. Puneau bijuterii peste tot: la urechi, uneori, degete, piept. Vizitii aveau livrea pretenţioasă,  nu şi mănuşi în mână. Hotelurile erau hidoase, în băltoacele din curtea lor bivolii şi purceii se scăldau fratern", menţiona Grigore Alexandrescu în memoriile sale.

În Comisia Centrală de la Focşani Grigore Alexandrescu a lucrat alături de reprezentanţi din Muntenia şi Moldova şi era răsplătit pentru munca sa cu 5.000 de lei pe lună, din care 2.000 de lei erau socotiţi ca subventie.

Două decenii mai târziu, marele scriitor Duiliu Zamfirescu îi descria lui Alexandru Macedonski despre lumea pestriţă de la Focşani, oraş unde în prezent îşi doarme somnul de veci.

Lume săracă de spirit şi de gust

„Îţi scriu din Focşani, dintr-un oraş de tip provincie care îşi are tribunalul său, foişorul său de foc, cazarma sa şi un batalion de avocaţi, teatrul său, o miniatură  în scândură şi cărămidă cu două rânduri de loje la parter şi galerie; în sfârşit, provincie în toată puterea cuvântului. Lumea cu excepţiunea a câtorva familii, lume de provincie, caraghioasă, pretenţioasă, săracă de spririt şi de gust, în care câţiva nătărăi de membri de curte, ori de tribunal se învârtesc ca nişte păuni, admirându-şi unii altora penele când sunt de faţă şi râzând, toţi de fiecare şi fiecare de toţi, când îşi privesc picioarele. Cei ce se deosebesc niţel stau la o parte”, despre oraşul Duiliu Zamfirescu la 1880.