Vânătorii au pus mâna pe arme ca să scape judeţul de şacali. Animalul face ravagii în fondurile de vânătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Haite de şacali au fost văzute în special în zona Măicăneşti iar vânătorii spun că au împuşcat multe exemplare care puneau în pericol ecosistemul.


Haite de şacali, care odinioară trăiau în zona Dobrogei, în special în Delta Dunării, au pătruns şi în Vrancea.

Şacalii nu au produs deocamdată stricăciuni în gospodăriile oamenilor, dar au ocupat mai multe fonduri de vânătoare, unde atacă animalele domestice şi sălbatice, în special mistreţii, provocând distrugeri ale ecosistemului.

Specialiştii explică fenomenul migraţiei şacalilor din Dobrogea prin faptul că acolo s-a interzis vânătoarea

“Este o problemă în toată ţara şi ea s-a extins de când s-a oprit vânătoarea în Delta Dunării şi nu s-a mai ţinut sub control. Şacalii au emigrat, nu ştim numărul lor, dar am găsit cu ocazia evaluărilor şi i-am recoltat, în limita cotelor impuse de lege. Unde şi-au găsit loc, acolo şi-au făcut vizuine”, ne-a declarat Eusebiu Martiniuc, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Vrancea.

Şacalii sunt în momentul de faţă principalul prădător din sud-estul României.

Şacalul este un animal nici lup, nici vulpe, preponderent omnivor, dar care se hrăneşte în special cu insecte, păsări, şoareci şi alte rozătoare. Animalul este pri excelenţă şi un necrofag.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG