UPDATE Deputatul Ion Ştefan, dus cu elicopterul la spital după ce componenta unei macarale a căzut peste el

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Ştefan a mai avut probleme de sănătate în urmă cu un an

Potrivit liderilor liberali, starea de sănătate a fostului ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei este stabilă.

UPDATE Ion Ştefan a fost luat cu elicopterul SMURD şi dus la Bucureşti, la Spitalul Floreasca, unde va avea parte de investigaţii suplimentare.

Deputatul Ion Ştefan, fost ministru al Dezvoltării în Guvernul Orban, a ajuns, miercuri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Focşani, după ce un braţ al unei macarale care efectua lucrări la hala sa industrială s-a rupt şi a căzut peste el.

Este vorba despre hala firmei Balanic Prod, unde se derulează un proiect cu fonduri europene. Ştefan are un picior rupt,  răni la cap, la bazin şi a fost supus unei investigaţii la computerul tomograf.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Cătălin Toma, starea acestuia ar fi stabilă.

"Din păcate, colegul nostru, Ion Ştefan, a suferit un accident. În acest moment se află la spital, unde i se fac investigaţii amănunţite. Suntem alături de acesta şi de familia sa şi îi urăm multă sănătate şi însănătoşire grabnică", a declarat, pentru AGERPRES, Cătălin Toma.

Cel mai probabil, seputatul Ion Ştefan va fi transferat în următoarele la Spitalul Floreasca din Capitală.

Deputatul a mai avut probleme de săntate acum un an.

„Acum vreo 10 zile eram la minister, la birou şi am avut o problemă serioasă. O durere maximă în braţul drept, mi-a amorţit mâna şi a fost nevoie să merg la medic. După mai multe zile de consultări am ajuns în situaţia asta. Vorbim despre o situaţie în coloana vertebrală, ceva vertebre, C6-C7 tasate. De 10 zile am luat atâtea pastile cât nu am luat toată viaţa cumulat. Medicii mi-au recomandat repaus”, declara în vara lui 2020 Ion Ştefan.

Ce spune IPJ Vrancea

"Astăzi, în jurul orei 14.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani  au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul ca o persoana a fost accidentată  în timp ce se afla în curtea unei societati comerciale de pe raza municipiului. Cu ocazia deplasării la faţa  locului s-a constatat că un bărbat, în vârsta  de 51 de ani, a fost lovit, în timp ce o altă persoană manevra o automacara, intenţionând să mute un utilaj. Aceasta a fost transportata cu ambulanta la o unitate medicală, în vederea primirii îngrijirilor necesare. In cauza a fost intocmit dosar penal, în care se efectuează cercetari pentru neluarea masurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi vătămare corporală  din culpă", potrivit IPJ Vrancea.

Vă mai recomandăm:

Ministrul Ion Ştefan şi-a reparat grinda din declaraţia de avere. Anul trecut i-au intrat în conturi 200.000 de euro

Cum explică ministrul propus la Dezvoltare faptul că are o casă de 910 metri pătraţi: A greşit constructorul o grindă şi a ieşit etaj

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie