Un inginer anchetat acum câţiva ani de DNA, numit director la Electrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrică Ioniţă, adjunct şef la Centrul de Exploatare şi Măsură Focşani, a fost numit în funcţia de director interimar al sucursalei Electrica Nord.

Începând de astăzi, Sucursala de Distribuţie Muntenia Nord Focşani are un nou director interimar.

În cadrul şedinţei consiliului de Administraţie al Electrica Nord s-a hotărât numirea ca interimar a inginerului Petrică Ioniţă, care îl înlocuieşte pe Cristi Voinescu, numit interimar acum două luni.

Potrivit presei locale, Ioniţă beneficiază de sprijin politic din partea ALDE.

În urmă cu şapte ani, Petrică Ioniţă a fost implicat într-o anchetă a procurorilor DNA , alături de alţi colegi.

La vremea respectivă, aceştia au fost sancţionaţi cu tăierea a 10% din salariu pe o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni, după ce superiorii lor de la regionala Ploieşti au constatat, în urma unui control, că au încălcat mai multe proceduri de lucru.  Dosarul se referea la avizele date unor consumatori, persoane juridice din Focşani şi Odobeşti, în schimbul unor sume de bani. Ancheta s-a stins între timp.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial