Un deţinut de la Penitenciarul Mîndreşti a murit după ce a făcut stop cardiac

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Penitenciarul Focşani

Bărbatul, în vârstă de 63 de ani, din Vrancea, era închis din luna mai pentru furt şi nu era cunoscut cu afecţiuni medicale.

Deţinutul, car din primele informaţii era recidivist, a anunţat în jurul orei 13.00 gardienii că se simte rău şi a fost dus de urgenţă la dispensarul Penitenciarului, unde i s-au acordat primele îngrijiri.

În acelaşi timp, a fost chemat un echipaj SMURD şi unul de la Ambulanţă, dar bărbatul intrase deja în stop cardio-respirator.

Timp de o oră, medicii l-au resuscitat pe bărbat, fără nici un rezultat, astfel că la ora 14.10 s-a constatat decesul.

„A fost anunţată familia iar un procuror de la Parchetul Vrancea efectuează cercetări în acest caz”, ne-a declarat scms. Geta Gură, purtător de cuvânt al Penitenciarului Focşani.

Bărbatul se afala în penitenciar din luna mai, după ce a fost condamnat la un an şi două luni de închisoare pentru furt.

Mai puteţi citi:

Un deţinut de la Penitenciarul Focşani s-a spânzurat în baia închisorii

Deţinuţii de la Penitenciarul Focşani ne-au costat anul trecut aproape trei miloane de lei

Mai multe pentru tine:
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant