Trupa de Teatru „Protha“ din Panciu a obţinut Marele Premiu al Concursului de Interpretare Dramatică pentru Tineret de la Cluj-Napoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorii Casei de Cultură au impresionat juriul cu spectacolul „Ţara lui Gufi“, de Matei Vişniec. Premierea a avut loc sâmbătă, în sala de festivităţi a Colegiului Tehnic „Ana Aslan” din Cluj-Napoca.

În cadrul aceluiaşi eveniment, Leonid Carabă a obţinut Premiul pentru rol principal masculin („Gufi”), Cătălina Lavinia Mazăre – Premiul Special al Juriului („Iola”), iar Iris Tiron şi Cristi Conache au primit Menţiune pentru cel mai comic cuplu (rolurile „Bubi” şi „Zeno”). De asemenea, Elena Balaş a fost nominalizată pentru rolul principal feminin („Lulu”).

Premiile de la Cluj-Napoca se alătură Trofeului obţinut de „Protha” la cea de-a XXXI-a ediţie a Stagiunii Teatrale a Elevilor Vrânceni – STEV 2013, desfăşurată în perioada 29-31 mai 2013,  la Focşani.

„Protha demonstrează, încă o dată, că talentul şi dragostea faţă de teatru, dublate de seriozitate, multă muncă, dar şi ambiţie, reprezintă adevărata cale spre performanţă. Administraţia publică locală a oraşului Panciu i-a susţinut şi îi va susţine, în continuare, pe aceşti minunaţi elevi care, prin realizările lor, reprezintă, cu cinste, comunitatea din care fac parte, fiind un real exemplu pentru tânăra generaţie. Pe această cale, doresc să-i felicit pentru premiile obţinute la Focşani şi Cluj-Napoca, dorindu-le mult succes şi la viitoarele concursuri”, a declarat primarul ora;ului Panciu, Ion Petre. 

Trupa de teatru este pregătită de Cătălin Sfârloagă.

Mai puteţi citi:

Marea artistă Draga Olteanu Matei, impresionată de talentul actorilor elevi vrânceni

Sărăcia goleşte scena Galelor Teatrale 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete