Traian Negulescu, instalat director la Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul director Florin Iliescu i-a predat fotoliul de şef lui Traian Negulescu

Acesta îl înlocuieşte în funcţie pe Florin Micu Iliescu, care va rămâne în instituţia care coordonează activităţile culturale din judeţ pe un post de execuţie.

Începând de astăzi, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Vrancea are un nou director, în persoana lui Traian Negulescu, acesta fiind instalat în funcţie de subprefectul Cristi Misăilă.

Acesta a activat mulţi ani în presa locală şi a fost corespondent al Agerpres în Vrancea. În anul 2009 a fost purtător de cuvânt al prefectului de la acea vreme, Raluca Dan, iar din 2010 a fost angajat la cabinetul preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, unde s-a ocupat de imaginea lui Marina Oprişan.

Negulescu este căsătorit cu Dana Negulescu, angajată a Consiliului Judeţean Vrancea, care este şi sora deputatului PSD Angel Tâlvăr.

Noul director de la Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Vrancea îl înlocuieşte din funcţie pe Florin Micu Iliescu, care va rămâne în instituţie pe un post de execuţie.

Mai puteţi citi:

Costel Dumbravă a fost „uns” director la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială


 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică