Tineri, ofertaţi de elveţieni  cu cazare, masă şi bani de buzunar să înveţe despre afaceri în turismul rural. De ce nu sunt românii interesaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la această dată, nici un tânăr nu s-a arătat interesat de proiect. Primarii spun că nu au identificat nicun tânăr care vrea să urmeze programul.

Un program destinat tinerilor din mediul rural, finanţat în totalitate de elveţieni, este pe cale să eşueze. Asta după ce primarii din Vrancea nu au reuşit să găsească nici un tânăr în ozona lor interesat în dezvoltarea unei afaceri de turism rural în această zonă.

Reprezentanţi ai autorităţii locale din zona Oberhasli vor vizita Vrancea în perioada 18-20 martie pentru a împărtăşi din experienţa or în domeniul afacerilor turistice rurale, dar problema este că nu vor avea cu cine sta de vorbă. De altfel, o condiţie în selectarea tinerilor interesaţi de program era cunoaşterea limbii germane.

„Trebuia să pregătim cel puţin zece tineri din comune, care să meargă la familii din Elveţia. Condiţia era să se descurce în limba germană, dar nu găsim, nu identificăm aceşti tineri. Am propus inclusiv să plătim un profesor de limba germană. Nu reuşim să identificăm tineri doritori să meargă să înveţe cum să facă o afacere acolo”, potrivit lui Ştefan Moscu, preşedintele Asociaţiei Comunelor din Vrancea, organism care se află în parteneriat cu Primăria Innertkirchen, din Elveţia, din regiunea care vrea să şcolarizeze tinerii.

Elveţienii au mai fost în Vrancea şi au spus că judeţul are un potenţial imens turistic, dar că nu este pus în valoare acest turism rural. Prin proiectul propus primarilor din mediul rural din Vrancea, elveţienii se ofereau să aducă tineri să facă un stagiu de pregătire de un an în Ţara Cantoanelor, pentru a căpăta experienţă în activităţi turistice dintre cele mai diverse. În plus, aceştia beneficiau de cazare, masă, bani de buzunar şi o indemnizaţie lunară de 500 de franci elveţieni.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!