Terasele din Focşani unde pot vedea microbiştii meciurile de fotbal de la Campionatul Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia va avea loc în perioada 12 iunie-13 iulie, iar microbiştilor li s-au pregătit toate condiţiile să vadă meciurile într-un cadru cât mai plăcut.

Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia va avea loc în perioada 12 iunie-13 iulie, iar microbiştilor li s-au pregătit toate condiţiile să vadă meciurile într-un cadru cât mai plăcut.

Cheers Pub din Focşani, aflat pe strada Ştefan cel Mare Nr. 44, îşi aşteptă microbiştii la terasă pentru a viziona meciurile de fotbal de la Campionatul Mondial din Brazilia, pentru aceştia fiind pregătite mai multe plasme pentru a urmări transmisiile în direct.

Între 12 şi 26 iunie se vor disputa meciurile din grupe, în transmisiuni zilnice, cu câte trei meciuri pe seară începând cu ora 19.00.

De asemenea, între 28 iunie şi 1 iulie, apoi pe 4 şi 5 iulie vor fi transmise câte două meciuri pe zi, de la orele 19.00 şi 23.00.
Iar pentru marea finală, din 13 iulie, de la ora 22.00 se anunţă un spectacol de zile mari.


Tot în Focşani, clubul London Pub, aflat pe strada Popa Şapcă Nr. 2 Bis, a pregătit şase plasme şi două proiectoare pentru transmiterea tuturor meciurilor de fotbal de la Campionatul Mondial din Brazilia. Berea va curge din belşug, clienţii având posibilitatea să aleagă între berea la metru, cea la sondă sau la sticlă.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial: fotbalul, samba şi natura, elementele festivităţii

Ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial din Brazilia a durat aproximativ 25 de minute. Adevărul“ te informează de la faţa locului, prin corespondentul special Amir Kiarash, aflat în Brazilia.

FOTO VIDEO Brazilia - Croaţia: 3-1. „Dubla“ lui Neymar şi golul marcat de Oscar au adus victoria ţării gazdă, care a primit un penalty gratuit la scorul de 1-1

Brazilia şi Croaţia s-au înfruntat în partida de debut a Campionatului Mondial 2014, din care a ieşit învingătoare ţara sud-americană, cu 3-1. Victoria a venit ca un „pansament“, după ce ultimele luni au fost marcate de protestele populaţiei sud-americane, nemulţumite de cheltuielile pe care le implică organizarea competiţiei.

Mai multe pentru tine:
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat