Tânăr, pus sub control judiciar pentru pornografie infantilă şi şantaj. El aborda fetele pe reţelele de socializare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Vrancea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, au efectuat o percheziţie, pe raza judeţului Prahova, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice.

În urma activităţilor desfăşurate a fost identificat şi ridicat un sistem informatic despre care există suspiciunea că ar fi fost folosit în activitatea infracţională.

Un tânăr a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – B. T. Vrancea pentru audiere, iar în urma probatoriului administrat în cauză, faţă de acesta a fost luată măsura controlului judiciar.

Tânărul este cercetat pentru faptul că ar fi abordat prin intermediul reţelelor de socializare mai multe persoane minore, de pe raza mai multor judeţe, pe care   le-ar fi convins să-i transmită imagini compromiţătoare, iar ulterior le-ar fi şantajat cu postarea şi cu divulgarea lor în mediul online.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pornografie infantilă şi şantaj.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!