Stomatologul care face „chirurgie“ în lemn, bronz şi piatră. Cea mai valoroasă sculptură a sa a donat-o oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Taban este nu numai un medic renumit, ci şi un apreciat artist în Focşani, fiind pasionat de sculptură. De asemenea, pictează la fel de bine şi este membru al Uniunii artiştilor Fotografi din România.

Doctorul Dan Alexandru Taban este un nume de mulţi ani în Focşani. S-a născut într-un sat din Vaslui, dar spune că în timpul copilăriei a primit o educaţie aleasă, graţie tatălui său, de formaţie învăţător şi mamei, asistent medical.

Din copilărie lectura a reprezentat una din preocupările sale de bază, dar faptul că îşi petrecea mult timp cu mama sa în spital l-a influenţat ulterior decisiv în alegerea profesiei.

Este medic stomatolog din anul 1973, când a terminat facultatea,  iar mai târziu s-a specializat în paradontologie şi în chirurgie buco-maxilo-facială, fiind şi la ora actuală printre singurii specialişti din Vrancea care practică acest gen de intervenţii.

De mulţi ani, doctorul Taban este însă şi un artist desăvârşit, aceasta fiind o latură aparte a personalităţii sale  complexe.

A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă, după ce a fost impresionat de atelierele unor mari artişti ai ţării. Graţie cabinetului particular de stomatologie reuşeşte să-şi întreţină pasiunea.

„Am început prin a face căsuţe din lemn, apoi din beţe închipuiam o sumedenie de personaje, aveam uneltele necesare şi mă descurcam uşor. Apoi, perioada studenţiei nu a însemnat doar un timp dedicat studiului, ci şi formarea mea ca intelectual,vizionând multe spectacole de teatru, parcurgând toate muzeele de artă, toate expoziţiile. Lucrez în lemn, piatră, bronz, în special portrete. Îmi este la îndemână să fac nasul, ochii, obrajii, pentru că eu cunosc bine locul lor", precizează medicul Dan Taban, care are în palmaresul său mai multe expoziţii personale şi de grup, atât înainte de 1989, cât şi după.

Spune că paleta sa de lucrări este vastă şi cuprinde  multe tipuri, chiar şi cu tematică religioasă şi spirituală, dar nu la nivelul de a sculpta icoane sau cruci.

“Spre exemplu am făcut un jug, care pentru mine este cel mai grozav şi crud simbol cu care subjugi şi umileşti un animal. Ei bine, eu în faţa acelui jug mă închin până la pământ, mai mult decât aş face-o în interiorul unei biserici”, spune Dan Taban.

Acasă are un atelier care adăposteşte zeci de sculpturi lucrate cu mâna sa, precizându-ne că nu-şi vinde operele niciodată, ci de multe ori face cadouri prietenilor.

În timpul liber, medicul sculptor este şi un strălucit fotograf, fiind membru al Uniunii Artiştilor Fotografi din România, un hobby pe care l-a dobândit din copilărie, una dintre cărţile dedicate regretatului poet vrâncean Dumitru Pricop fiind ilustrată cu zeci de fotografii realizate de Dan Alexandru Taban.

De altfel, bustul din bronz din Parchul Schuman al "prinţului" poeziei din Vrancea, cum îl descrie pe prietenul său Dumitru  Pricop, este tot creaţia sa, lucrare pe care a donat-o oraşului.


 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG