Staţia CFR Focşani: Greva ceferiştilor a întins la maxim nervii navetiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Greva de avertisment declanşată astăzi dimineaţă între orele 7.00 şi 9.00 de sindicaliştii C.F.R., ramura Mişcare Comercial, a paralizat pentru câteva ore traficul pe calea ferată.Unele trenuri au avut întârzieri chiar şi de o sută de minute

În staţia CRF Focşani s-au înregistrat întârzieri de peste o sută de minute ale trenurilor, spre nemulţumirea călătorilor care au fost surprinşi în vagoane la momentul respectiv.

Sunt profesor de matematică la Şcoala din Mărăşeşti şi fac naveta zilnic de la Gugeşti. Nu ştiam de protest şi deja am întârziat la şcoală", ne-a spus profesorul Marian Cucoaneş, nemulţumit că unul dintre controlorii de pe trenul personal Buzău - Mărăşeşti l-a dezinformat, punând întârzirea pe seama unor lucrări de reparaţii la calea ferată.

De altfel, lipsa de comunicare a fost punctul forte al responsabililor CFR din Gara Focşani, liderul de sindicat al ceferiştilor vrânceni, un anume "domn" Murariu, poftindu-l pe un ton nervos afară din birou, sub privirile îngăduitoare ale şefului de staţie, pe jurnalistul „Adevărul de Seară", care nu încerca decât să afle care este situaţia mersului trenurilor.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi