Stare de alertă în comuna Gura Caliţei, din cauza alunecărilor de teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci case sunt în pericol de prăbuşire iar alte cinci au structura de rezistenţă afectată, iar alte 200 de persoane sunt în pericol, de a rămâne izolate.

Prefectul de Vrancea Cătălin Canty Popescu a hotărât astăzi declararea stării de alertă la nivelul comunei Gura Caliţei, după ce alunecările de teren care se manifestă în zonă afectează din ce în ce mai multe locuinţe. Astfel, dacă săptămâna trecută erau trei case afectate, astăzi numărul lor a crescut.

„Sunt cinci case în pericol de prăbuşire şi cinci care au structura de rezistenţă afectată. În plus, sunt probleme şi pe DJ 204P iar 200 de oameni riscă să rămână izolaţi în urma alunecărilor de teren”, ne-a declarat Tiberiu Condrea, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vrancea.

Potrivit acestuia, membrii Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se vor întâlni vineri, când vor fi aprobate mai multe module de locuit pentru persoanele care au rămas fără case, soluţia fiind una provizorie, familiile afectate urmând să fie strămutate la Dumbrăveni, unde vor primi loturi de teren pentru construcţia de locuinţe.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi