Spitalul de Urgenţă „Sf. Pantelimon” este indezirabil pentru Consiliul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia judeţeană ar vrea să fie stăpână şi peste spitale, dar condiţionează preluarea acestora de lichidarea datoriilor

Transferul managementelor spitalelor de la Ministerul Sănătăţii către consiliile judeţene se naşte greu la Vrancea, unul dintre ultimele judeţe în care pun condiţii.

După ce luna trecută Consiliul Judeţean a refuzat să preia managementul asistenţei medicale al unităţilor sanitare publice din spitalele din Focşani, Vidra şi Dumbrăveni, săptămâna aceasta consilierii judeţeni l-au împuternicit pe Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean, să semneze protocolul de predare-primire între Direcţia de Sănătate Publică şi Consiliul Judeţean.

Nu oricum, ci cu condiţia stingerii datoriilor pe care spitalele le au la momentul preluării de către administraţia judeţeană, deşi unii consilieri se îndoiesc că se va întâmpla.

Aleşii sunt sceptici

„Aşa cum Guvernul derulează activitatea bugetelor locale, mă gândesc cu groază la ce se va întâmpla cu managementul spitalelor. Noi ne asumăm o mare răspundere şi toată populaţia va avea ca ţintă Consiliul Judeţean. E o problemă pe care ministerul ne-o aruncă fără să prevadă şi fondurile necesare", este de părere Fevronia Stoica, consilier judeţean.

La rândul său, Marian Oprişan, spune că Ministerul Sănătăţii s-a angajat doar că va plăti datoriile acumulate până la 31 martie, fără penalităţi şi majorări.

„Rămâne problema penalităţilor şi majorărilor care se acumulează în sarcina unităţilor spitaliceşti pentru suma restantă la 31 martie 2010 şi până la stingerea datoriei, sume de care nu se face vorbire cine le va achita. Noi în niciun caz nu vom semna pentru aşa ceva", a ţinut să-şi arate puterea de convingere Marian Oprişan.

La ora actuală, Spitalul „Sfântul Pantelimon" din Focşan are o datorie de 219 miliarde de lei vechi, spre deosebire de spitalele din Dumbrăveni şi Vidra, care au reuşit performanţa de a fi pe zero la capitolul datorii.

Moise vrea la CJ

Directorul DSP Vrancea, Cătălin Graur, nu a dat ieri pe la birou şi nici nu a avut telefonul deschis pentru a-i fi consemnat punctul de vedere. În schimb, Nicolae Moise, managerul Spitalului „Sf Pantelimon" ne-a declarat că descentralizarea pe care o doreşte Ministerul Sănătăţii ar fi de bun augur.

„Normal că e mai bine să trecem la Consiliul Judeţean. Ministerul se va ocupa de dotarea cu aparatură medicală, Casa de Asigurări de finanţarea serviciilor medicale, iar Consiliul Judeţean de plata utilităţilor, întreţinere, modernizare şi reabilitare", şi-a exprimat punctul de vedere Nicolae Moise.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie