Societatea Primăriei care administrează locurile de parcare din Focşani va trăi şi în 2019 pe spatele bugetului local

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aleşii locali vor aproba în şedinţa Consiliului Local de joi, 25 aprilie, bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2019.

În urmă cu un an, SC Parking, societatea înfiinţată în anul 2017 de Consiliul Local pentru administrarea locurilor de parcare din Focşani, se lăuda în faţa aleşilor municipali că anul 2019 va fi unul cu profit, după doi ani consecutiv de pierderi.

A fost doar o încercare de a primi girul aleşilor, pentru că în realitate cest lucru nu se va întâmpla nici în 2019. Proiectul de buget pe anul acesta prevede pierderi de 1,190 milioane de lei. Dar şi anul 2018 a fost unul dezastruos pentru firmă.

Astfel, deşi veniturile au fost estimate la 2,457 de milioane de lei, acestea au fost doar de 1,535 milioane de lei, în condiţiile în care cheltuielile au fost de 2,725 de milioane de lei. Fără doar şi poate, cea mai mare parte a banilor s-au dus pe salariile angajaţilor, mai puţin pe investiţii.

Dacă pentru investiţii s-au aprobat 993.000 de lei, doar jumătate din bani s-au cheltuit în 2018 pentru obiectivele avute în vedere de Parking, respectiv 468.000 de lei. Revenind la bugetul pentru anul 2019, acesta prevede venituri programate de 1,535 milioane de lei şi cheltuieli de 2,725 milioane de lei.

Din totalul cheltuielilor, 80% vor fi folosite pentru salarii, adică 2,180 milioane de lei, aici fiind inclus şi salariul directorului Nicu Statache, de 8.989 de lei/lună.

Prin urmare, societatea amână promisiunea că va fi profitabilă pentru anul viitor, an electoral, când anunţă un profit brut de 9.200 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul