Silenzio stampa total la Spitalul de Urgenţă „Sf. Pantelimon” în cazul pacientului Marian Oprişan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marian Oprişan încă se află în această dimineaţă internat în spital. Niciunul dintre responsabilii din sistemul de sănătate vrâncean nu vrea să declare nimic despre ce s-a întâmplat ieri şi care este starea de sănătate a preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea.

Secretomania este cuvântul de ordine la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Focşani în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, care a fost internat ieri după-amiază, după ce a acuzat probleme de sănătate.

În afara unui comunicat al Biroului de Presă al Consiliului Judeţean, care nici acela nu a fost distribuit la toată presa, unde se spune că Marian Oprişan a înregistrat „un episod de tahicardie”, pe fondul „solicitării fizice din ultima perioadă şi a condiţiilor atmosferice specifice anotimpului”, în rest nimeni nu vrea să vorbească despre acest caz.

Directorul spitalului, Constantin Mîndrilă, coleg de partid cu Marian Oprişan, nu răspunde la telefon, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Pantelimon”, Alina Cosma, invocă legea pacientului, având sarcină clară să nu declare nimic, iar directorul Serviciului de Ambulanţă, dr. Vitalie Beţişor, de asemenea evită presa şi nu vrea să precizeze dacă Marian Oprişan a fost adus cu ambulanţa la spital, aşa cum spun susele noastre.

Tot ce am reuşit să aflăm în această dimineaţă, tot „pe surse medicale”, a fost faptul că Marian Oprişan se afla în continuare internat în spital.

Diagnosticul de tahicardie precizat în cazul lui Marian Oprişan se traduce în termeni medicali printr-o accelerare anormală a bătăilor inimii datorită unui efort fizic, a unei emoţii sau a unor probleme cardiace.

Se poate ca toată această "emoţie" să-i fi fost cauzată de tot ce s-a întâmplat în ultimele zile pe scena politică, în contextul întâlnirii pe care a avut-o cu liderii PSD din judeţele ţării, dar şi a percheziţiilor din Constanţa, la locuinţa bunului său prieten Radu Mazăre, reţinut şi apoi eliberat sub control judiciar.

Marian Oprişan a declarat marţi că nu are niciun fel de emoţie legat de problemele pe care le are cu justiţia, dar că preşedinţii Consiliilor Judeţene, primarii şi edilii ar trebui judecaţi în libertate, deoarece nu sunt pericole sociale.

„Eu nu am niciun fel de emoţie, povestea este una singură, păcat este de acest circ mediatic pe de o parte, pe de altă parte vreau să vă spun că eu cred că arestarea preventivă în România ar trebui să fie văzută în alt mod. Preşedinţii Consiliilor Judeţene, primarii, edilii nu sunt pericole sociale, nu sunt oameni care să pună probleme de acest gen cu comunităţile lor sau în România, fapt pentru care eu cred că prezumţia de nevinovăţie prevăzută de Constituţia României şi situaţia pe care eu am ridicat-o de facto să pună lucrurile în aşa manieră încât ei să fie cercetaţi în libertate", a afirmat Oprişan.

Baronul de Vrancea este învinuit în „dosarul Căprioara” de abuz în serviciu, utilizarea în alte scopuri a banilor de la stat, fals şi uz de fals, cu un prejudiciu adus la buget de 1,9 milioane de dolari.

Acesta a fost trimis în judecată în anul 2006 iar următorul termen în dosarul în care Marian Oprişan are calitatea de inculpat este pe data de 17 aprilie.

Mai puteţi citi:

Marian Oprişan, internat la Spitalul de Urgenţă „Sf. Pantelimon”

Marian Oprişan a ajuns la Spital, la Reanimare: „Am stat puţin în pădure şi am făcut o congestie musculară” VIDEO

Mai multe pentru tine:
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Ce șanse mai are Ucraina să câștige războiul cu Rusia. Răspunsul categoric al unui general de intelligence militar
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
O convorbire telefonică tensionată și un eluziv Premiu Nobel pentru Pace. Cum s-a destrămat relația dintre Trump și Modi