Secretara de la Liceul Pedagogic “Spiru Haret” este acuzată că a “ciupit” din sporuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă de control de la Ministerul Educaţiei a venit la Focşani pentru a rezolva un nou scandal în colectivul didactic al şcolii

În centrul evenimentelor se află Paulina Roşcan, secretara liceului, care este totodată şi profesoară de informatică.

Comisia de control de la Ministerul Educaţiei a venit la Liceul Pedagogic din Focşani pentru a analiza o reclamaţie a profesorul de biologie Virgil Lovin împotriva secretarei Paulina Roşcan care întocmeşte şi statele de plată ale personalului.

„M-a fraudat de 87 de milioane de lei vechi, pentru că nu mi-a plătit sporul de practică pedagogică pe anii 1997-1998 şi 1998-1999. De zece ani fac corespondenţă cu Inspectoratul Şcolar pe această temă, dar când mi-am verificat cartea de muncă pentru a mă pregăti în vederea pensionării am găsit modificări", acuză profesorul Virgil Lovin.

Secretara Paulina Roşcan neagă afirmaţiile profesorului Lovin.

"În perioada aceea nu avea cum să beneficieze de spor de practică pedagogică pentru că nu era metodist la noi în şcoală. Într-adevăr, a semnat o condică, dar sporadic", se apără Paulina Roşcan.

Echipa de control a refuzat să ofere un punct de vedere legat de controlul pe care îl întreprind, aşteptând finalizarea anchetei.

Virgi Lovin nu este singurul profesor aflat în conflict cu secretara şcolii. Fostul director, Tudor Gogancea, a avut mult de tras în trecut de pe urma secretarei şcolii, pentru nişte transferuri de elevi considerate de aceasta "suspecte".

"De trei ori Procuratura mi-a dat NUP şi ea continuă să conteste. Am fost târât prin atâtea anchete, deşi tot ce am făcut a fost legal. Au suferit mulţi colegi din cauza acestei persoane", ne-a declarat Tudor Gogancea.

Şi actuala directoare a liceului, Carmina Corbeanu, a avut la rândul ei multe "meciuri" cu sectretara Roşcan.



"Este regretabil că unii oameni, în loc să se dedice muncii cu elevii, îşi consumă energia pe astfel de lucruri mărunte, dar care fac rău şcolii şi colectivului", susţine directoarea.

Şi-au dat cu părerea

Surse din cadrul şcolii ne-au precizat că cei trei directori din minister au convocat ieri consiliul profesoral.

"Toţi profesorii din şcoală am primit un chestionar în care ne-am exprimat punctul de vedere cu privire la relaţiile director-secretar, director-cadre didactice, secretar-profesori", ne-a declarat un profesor de la Liceul Pedagogic.

Aceste opinii ar putea cântări în ce priveşte un eventual verdict, chiar dacă unii profesori sunt rezervaţi în aprecieri din cauză că soţul secretarei Paulina Roşcan deţine o funcţie importantă în Ministerul Educaţiei.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor