Sărăcia ne face să fim vegetarieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiar şi vegetalele sunt cumpărate cu ţârâita

Puţini mai sunt cei care cumpără produsele cu sacii sau cu sacoşele. Acum, în plină criză, focşănenii iau marfa cu sutele de grame sau doar cu legătura.

S-au dus vremurile în care focşănenii îşi umpleau frigiderele şi cămările cu legume, fructe, carne sau preparate.

Preţul este cel care dictează consumul. Clienţii şi-au shimbat şi ei gusturile în funcţie de bugetul pe care îl au, sărăcia forţându-i să fie mai cumpătaţi.

Rodica Nemeş recunoaşte că de când s-a instalat criza economică, bugetul i s-a micşorat simţitor. "Cartofii sunt la putere. Nu numai că sunt şi ieftini, dar poţi să şi găteşti foarte multe feluri de mâncare. Nu-mi mai permit ca înainte să iau cu sacii cu legume, preparate din carne, peşte sau fructe. Am venit în piaţă să cumăr câteva ceva pentru o ciorbă de legume. Am luat cartofi, puţină varză murată pentru sarmale de post, ţelină şi două legături de verdeaţă. Nu credeam că o să ajung vreodată să iau produse cu suta de grame sau cu felia când vine vorba de carne sau preparate", spune cu tristeţe focşăneanca.

Maria Vasile are certificat de producător şi îşi vinde marfa în piaţa Moldovei de mai bine de cinci ani. În ultimele luni abia a avut bani pentru a-şi plăti chiria pentru tarabă.

"Nu mai merge nimic. Oamenii se uită de o sută de ori până cumpără ceva. Preţul este important, dar şi calitatea mărfii. Mai vin şi iau la bucată sau cu legătura. Sunt mulţi care cumpără câte două sau trei roşii, o legătură de mărar sau pătrunjel, ţelină şi doi-trei morcovi. Ne merge greu. Abia ne plătim chiriile", spune comercianta.

Mâncarea de cartofi, la putere

Mâncarea de cartofi şi corba de legume sune mâncărurile cele mai gătite în acestă perioadă de gospodine. Acestea nu-şi mai răsfaţă soţii şi copiii cu delicatese. "Nu avem ce face. Oricât de greu ne-ar fi, nu prea avem alte soluţii. Ne mulţumim cu mâncarea de cartofi sau cu ciorbele de legume. Asta mâncăm în cea mai mare parte a anului", a mai spus Rodica Nemeş.

"Am ajuns ca pe vremea lui Ceauşescu"

Statisticile arată clar că, în ultima perioadă, singurile vânzări care se află în creştere sunt la alimentele ieftine, nu nepărat sănătoase. "Parizerul este alimentul de bază în ce priveşte preparatele din carne. Este ieftin şi e destul de bun. Ne-am întors ca pe vremea lui Ceauşescu. Acum sunt de toate, dar nu avem bani", susţine focşăneanca Ionela Bogdan.

Mai multe pentru tine:
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese