Sală de naşteri nouă la Spital, cu bani strânşi dintr-o acţiune caritabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de astăzi, Spitalul de Urgenţă „Sf. Pantelimon" din Focşani va beneficia de o modernă sală de naşteri, dotată cu aparatură medicală şi mobilier la standarde ridicate.

Acest fapt nu se datorează intervenţiei statului în modernizarea sistemului de sănătate, aşa cum în mod normal ar trebui să se întâmple, ci unui grup neguvernamental care a dovedit că ştie mai bine lipsurile din sănătate.

Prin intermediul unui bal de caritate organizat de Clubul Rotary Varana, care a avut loc în luna decembrie a anului trecut, a fost organizată o licitaţie cu obiecte realizate de copii cu dizabilităţi, ocazie cu care s-a strâns suma de aproximativ 50.000 de lei, banii fiind investiţi în modernizarea sălii de naşteri a celui mai mare spital din judeţ.

„Această sală de naşteri a fost amenajată la standarde civilizate, pentru ca viitoarele mămici să se simtă confortabil. Echipamentele vechi erau complet uzate de ani de zile. Chiar dacă lucrările de modernizare au durat şapte luni, spunem că a meritat, având acum echipamente şi mobilier nou. Am adus şi un aparat necesar într-o sală de naşteri, care va monitoriza funcţiile vitale ale femeilor care vor naşte aici", a precizat dr. Laurenţiu Bodolan, preşedintele Clubului Rotary din Focşani.

Conducerea Spitalului din Focşani spune că banii pe serviciile medicale primiţi de la Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea sunt total insuficienţi, în condiţiile în care autorităţile locale nu au alocat nici un leu unităţii medicale, aşa cum se întâmplă în alte judeţe.

„Sper că exemplul dânşilor poate fi urmat şi de alţi binevoitori, chiar dacă am înţeles că în luna decembrie va mai fi organizat un bal de caritate pentru a putea fi demarată o nouă investiţie", ne-a declarat dr. Nicolae Moise, directorul Spitalului „Sf. Pantelimon" din Focşani.

Potrivit medicilor, în unitatea din Focşani se nasc anual între 1800 şi 2000 de copii şi de aceea se impunea modernizarea spaţiului unde vin pe lume bebeluşii.

„Din punctul meu de vedere, era o urgenţă amenajarea şi dotarea sălii de naşteri, pentru că lucram cu o aparatură foarte vechi. Practic, ne uşurează şi nouă munca, dar şi gravidele beneficiază acum de un confort sporit, de care aveau parte doar în clinicile private", spune medicul ginecolog Angelica Caraza.

Rotary este o organizaţie neguvernamentală şi non-profit a oamenilor de afaceri, care are ca obiective asigurarea de servicii umanitare.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”