Saci gratuiţi pentru gunoaiele de la case

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deşeurile sunt sortate de muncitorii CUP Salubritate

Societatea CUP Salubritate şi-a propus ca din această lună să-i antreneze şi pe locatarii de la case în selectarea gunoiului menajer, aşa cum se întâmplă în cartierele cu blocuri. Astfel, firma a făcut deja demersuri pentru cumpărarea de pungi personalizate, în care oamenii să pună în ele, pe categorii, hârtie, stică, metal sau plastic.

„Pungile personalizate le vom da gratuit proprietarilor celor aproximativ 4500 de case cât există în Focşani. Ei au ocatia să-şi selecteze gunoiul menajer, aşa cum se întâmplă în străinătate şi vor plăti şi mai puţin dacă se gospodăresc judicios. Avantaj va fi şi pentru noi, pentru că nu vom mai duce un volum atât de mare de gunoi la groapa de la Haret", ne-a precizat Viorel Profiroiu, directorul societăţii care se ocupă de salubrizarea municipiului Focşani.

În prima jumătate a anului 2011, SC CUP Salubritate Focşani a colectat şi valorificat 54500 metri cubi de deşeuri municipale amestecate, 114000 de kilograme de peturi din plastic, 99000 de kilograme de hârtie de carton, 11000 de kilograme de metal, 1800 de kilograme de sticlă şi 10500 de kilograme de deşeuri electronice.

Acestea au fost livrate pentru reciclare la societăţi comerciale autorizate, mai puţin deşeurile din sticlă, care sunt concasate şi utilizate la prepararea mixturilor asfaltice pentru staţia proprie de asfalt.

Preţul pentru serviciile de salubrizare este de 73,2 lei/mc de deşeuri.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile