Revin patrulele şcolare la Focşani. Elevi, profesori, poliţişti, implicaţi în proiect

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patrula şcolară ar putea fi reînfiinţată la Focşani

Propunerea reînfiinţării patrulelor şcolare vine de o asociaţie a motocicliştilor, având în vedere pericolele care-I pasc pe elevi la tot pasul în timpul anului şcolar.

Asociaţia „Gentlemen’s Bikers”, formată din focşăneni împătimiţi ai motoarelor pe două roţi, a făcut o propunere în cadrul Comisiei pentru siguranţa circulaţiei care a a avut loc la Primăria Focşani.

Membrii asociaţiei au propus implementarea proiectului „Patrula şcolară” în şcolile din municipiul Focşani.

Astfel, la trecerile de pietoni din proximitatea şcolilor vor fi prezenţi câte doi elevi însoţiţi de către profesorul de serviciu din unitatea şcolară şi un poliţist local, atât dimineaţa la începerea programului şcolar, cât şi la încheierea acestuia. De asemeena, elevii, împreună cu poliţistul local, vor opri maşinile pentru trecerea în siguranţă a pietonilor, iar în tot acest timp elevii vor fi echipaţi cu veste reflectorizante şi palete indicator. Tot elevii vor opri pietonii la trecerea marcajului pietonal până când aceştia din urmă vor putea efectua traversarea în siguranţă. Fiecare unitate şcolară va primi 6-8 echipamente, formate din vestă şi paletă indicator inscripţionate.

Se vrea conştientizarea riscului de accidente atât pentru pietoni, cât şi pentru conducătorii auto ce au obligaţia de a reduce viteza în zonele de marcaj pietonal.

„Proiectul prevede şi o premiere a elevilor care participă la aceste acţiuni, răsplata constând în diplome care vor fi acordate la sfârşitul anului şcolar, dar şi alte premii, precum bilete la diferite piese de teatru. Având în vedere că proiectul presupune o implicare activă din partea cadrelor didactice, comisia a stabilit ca acesta să fie transmis către fiecare şcoală în parte. Aici, va fi făcută, împreună cu Biroul de siguranţă şcolară din cadrul IPJ Vrancea, o analiză privind posibilitatea implementării, urmând ca ulterior unitatea de învăţământ să numească un profesor coordonator, dar doar din partea claselor pregătitoare – a IV-a”, se arată într-un comunicat al Primăriei Focşani.

Mai multe pentru tine:
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone