Restaurant din Focşani, salvat de pompieri în ultimul moment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au intervenit cu operativitate FOTO: Arhivă

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric.

Un restaurant de pe strada Simion Bărnuţiu din municipiul Focşani a fost salvat din calea flăcărilor în cursul dimineţii zilei de joi, 28 august datorită intervenţiei operative a pompierilor militari.

Evenimentul a fost anunţat la dispeceratul integrat I.S.U. - Ambulanţă prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, în jurul orei 05.20, şi imediat s-a deplasat la faţa locului un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani.

În momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului, incendiul se manifesta în interiorul unei încăperi în care se afla cuptorul de pizza al restaurantului.

S-a intervenit atât pentru localizarea şi lichidarea incendiului, cât şi pentru protecţia vecinătăţilor, întrucât camera afectată de flăcări era alipită unui imobil, iar în apropierea acestuia erau amplasate, la distanţă foarte mică, alte construcţii. Datorită intervenţiei operative, incendiul a fost lichidat în limitele găsite.

În urma acestuia au ars bunuri electrocasnice dintr-o încăpere cu o suprafaţă de aproximativ 25 mp. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric. 

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală