Răspunsul corect la întrebarea „Cum îl chema pe calul lui Ştefan cel Mare?“. Câţi cai a avut domnitorul în realitate şi ce nume purtau cei mai curajoşi armăsari
0Ştirea care a făcut înconjurul României, dezminţită între timp, privind întâmplarea unei emigrante afgane care nu a putut să obţină cetăţenia română din cauza unei întrebări absolut ridicole, legate de numele calului lui Ştefan cel Mare, ne-a provocat să aflăm dacă ştie cineva, cu adevărat, răspunsul la întrebarea „Cum îl chema pe calul lui Ştefan cel Mare?”.
Cronicarii care s-au ocupat de domnia lungă de 47 de ani pe tronul Moldovei a lui Ştefan cel Mare nu au lăsat în operele lor mărturii legate şi de acest aspect, singurele fragmente în care se face vorbire despre numele unor cai pe care domnitorul i-a folosit fiind din operele scriitorilor Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Mihail Sadoveanu.
Astfel, în drama istorică „Apus de Soare”, Barbu Ştefănescu Delavrancea face referire la calul Voitiş, care s-a aflat în slujba domnitorului Moldovei în ultimii săi ani de viaţă, în timp ce în romanul istoric „Fraţii Jderi”, scriitorul Mihail Sadoveanu pomeneşte de armăsarul Catalan.
Istoricii sunt de părere că ne aflăm în faţa unor legende.
“Este puţin probabil ca Ştefan cel Mare să fi avut doar doi cai, cum spun legendele. Un cal trăieşte în medie 25 de ani, iar domnitorul Ştefan a purtat 36 de bătălii şi este greu de crezut că unii din caii pe care i-a utilizat domnitorul să nu fi avut de suferit pe câmpul de luptă”, consideră istoricul sucevean Ilie Gliga.
De aceeaşi părere este şi directorul Muzeului “Bucovina” din Suceava, care consideră că cercetătorii români ar trebui să valorifice arhivele turceşti.
“Din cunoştinţele mele, nu există informaţii precise despre acest lucru, ci doar legende. Nu avem arhive, nu avem cronici, s-au pierdut foarte multe documente. Discutăm aici de o herghelie, care era în fiecare curte domnească, iar astfel de curţi erau la Suceava, Roman, Vaslui, Iaşi. Cred că ar trebui ca statul să şcolească cercetători osmanişti, pentru că arhivele turceşti sunt neumblate. Mihai Maxim, unul dintre osmaniştii importanţi ai ţării, a stat jumătate de an la turci şi a scris o lucrare care aduce foarte multe elemente de noutate”, ne spune Emil Ursu, directorul Muzeul Bucovinei.
Aşa cum precizam, singurele relatări legate de numele cailor domnitorului Ştefan cel Mare apar în lucrările „Fraţii Jderi” şi “Apus de Soare”.
Catalan, calul de legendă
“Ionuţ Păr Negru, după ce ascultă sfaturile fratelui său găseşte, pe drumul către casă, prilejul de a face o boacănă, vorbind, la un popas de noapte cu vin şi femei slobode în mângâieri, unui necunoscut ce îl trage de limbă. Vorbind anume despre Catalan, armăsarul spaniol din care se trag caii folosiţi de Vodă în bătălii şi care duc necontenit noroc acestuia, spun oamenii. A mărturisit şi despre faptul că armăsarul este la Timiş, despre felul cum îl păzesc Simion Jder, fratele cel mare al lui Ionuţ şi patru slujitori de la herghelie. Pentru a-l ucide pe Catalan, căci de furat au înţeles ei că este peste putinţă, hoţii simulează un atac cu rol de diversiune în partea opusă locului unde se află grajdul cu Catalan, dar Gogolea şi tovarăşul său, Ilia Alapin, cel ce simulase boala de ochi pentru a spiona, vor fi capturaţi de către Simion Jder care îi aştepta, informat din timp despre identitatea reală a ‘negustorilor’ şi mişcările lor”, scrie Mihail Sadoveanu în cartea sa.
Citatul este comentat de criticii literari.
“La ceremonii şi război Ştefan încăleca numai cai albi, descendenţi din Catalan, un armăsar arab păzit cu străşnicie la Timiş, nu numai de oşteni şi de vraci, ci şi de magi, căci se fac referiri oculte activate în jurul animalului fabulos. Deja se crease o legendă. Ştefan va birui atâta timp cât va încăleca numai cai descinzând din armăsarul alb Catalan. Iar legenda este atât de puternică, încât adversarii vor să-l anihileze pe voievod furând calul fabulos din grajdurile de la Timiş. Încercarea eşuează. Catalan este salvat şi, astfel, se întăreşte convingerea că Moldova şi voievodul ei se află sub protecţie divină”, spune criticul literar şi eseistul Cornelia Mănicuţă, în lucrarea „Ştefan cel Mare, evocare istorică şi mit romantic”
Voitiş l-a purtat 12 ani în spate pe domnitor
Pe calul Voitiş, Barbu Ştefănescu Delavrancea îl introduce în drama “Apus de Soare” pe finalul de viaţă al domnitorului, unde este amintit faptul că bidiviul l-a slujit pe Ştefan nu mai puţin de 12 ani.
“ŞTEFAN: Cam grea răsuflarea de câteva zile... Moghilă, ce face Voitiş... bidiviul care m-a purtat în spinare doisprezece ani?
CLUCERUL MOGHILĂ: Ar face bine dacă n-ar fi pus picioarele în sus...
ŞTEFAN: M-a lăsat?
CLUCERUL MOGHILĂ: S-a dus bietul Voitiş... Cum ajunse în grajdul de piatră pică d-a-n picioarele, căscă gura, mai suflă o dată şi...
ŞTEFAN: Aşa se cade să moară un domn... dar el...
CLUCERUL MOGHILĂ: Calul domnului, măria-ta...
ŞTEFAN: Da, calul domnului... Ştefan fără picioare şi fără cal... O! şi cum mă ducea la izbândă... ca un vifor năpustit în valea Sucevei!... Semn rău...
CLUCERUL MOGHILĂ: Ei, aş!...
ŞTEFAN: Semn rău, Moghilă!... Ce va să zică să mori de moarte bună?", îşi încheie citatul scriitorul Barbu Delavrancea.
Vă mai recomandăm: