PSD şi PNL şi-au împărţit posturile de mandatari la societăţile aflate în subordinea Primăriei Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secretarul judeţului Raluca Dan  este şi preşedintele CA de la CUP, dar şi mandatar la CUP SAlubritate

Interesul a fost unul mare, pentru că posturile sunt remunerate consistent, cu sume care uneori depăşesc salariul mediu pe economie.

După mai multe runde de negocieri în USL, reprezentanţii PSD şi PNL s-au pus de acord asupra noilor mandatari în adunările generale ale acţionarilor la societăţile aflate în subordinea Primăriei Focşani, mai puţin la CUP, unde între timp Consiliul Judeţean a devenit acţionar principal.

Astfel, PSD i-a propus la CUP Salubritate şi Transport Public pe Raluca Dan şi Petre Biţanu, în vreme ce PNL îi va avea mandatari la ENET şi Administraţia Pieţelor pe Romeo Seciu şi Georgel Costache.

Reprezentanţii opoziţie nu au făcut nicio propunere, deşi legea spune că  "trebuie respectată configuraţia politică de la ultimele alegeri locale", atunci când se adoptă hotărâri de consiliu local cu privire la împuternicirea unor persoane care să le reprezinte interesele.

Este de menţionat că aceste posturi sunt remunerate consistent, de aici şi interesul crescut pentru respectivele funcţii.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne