Proiectele cu fonduri europene nasc discuţii aprinse în Consiliul Local Focşani. Puterea reclamă urgenţa, opoziţia acuză lipsa de transparenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul local a fost convocat azi dimineaţă din nou în şedinţă extraordinară, după ce săptămâna trecută trei proiecte considerate urgente de către edilul municipiului au căzut la vot.

Unul dintre proiecte a vizat aprobarea parteneriatului între Municipiul Focşani, Asociaţia „Viitor pentru femei” Vînători şi SC Nuevo SRL Bucureşti, în vederea depunerii şi implementării proiectului „Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru comunităţile marginalizate din Municipiul Focşani”.

În vreme ce primarul spune că această asociere este vitală pentru accesarea de bani europeni pentru persoanele vulnerabile, consilierii PNL acuză edilul că nu vrea să le pună la dispoziţie informaţii despre proiect.

„Aţi convocat şedinţă de urgenţă în condiţiile în care mai mulţi dintre colegi ai noştri sunt în comisiile de concurs pentru directorii de şcoli. Nu mi se pare corect domnule primar. Dumneavoastră aţi boicotat de la început concursul pentru directori. Puteaţi să faceţi şedinţa şi la ora 16.00 sau 17.00”, i-a transmis alesul Nicu Tănase primarului municipiului.

În replică, edilul spune că sunt proiecte urgente, care nu merită nicio amânare.

„Dacă aveaţi bunăvoinţa de a vota de joi aceste proiecte, cu amendamentele care au fost introduse, astăzi nu mai aveam această şedinţă. Vreau să vă aduc la cunoştinţă că sunt proiecte de maximă urgenţă, noi trebuie să încărcăm în platforma electronică toate informaţiile, până azi la ora 16.00 pentru accesarea de fonduri europene. Tocmai de aceea am convenit să convocăm această şedinţă dimineaţă, să avem timp să încărcăm documentaţia”, a menţionat primarul Cristi Misăilă.

Explicaţia nu i-a convins pe aleşii opoziţiei, care spun că au făcut demersuri încă de vineri pentru a afla mai multe despre proiectele în discuţie, dar au fost refuzaţi.

„Am fost şi vineri, am fost şi azi şi am cerut documentaţia de la acest proiect şi am fost refuzat. Mi s-a spus verde în faţă. Când refuzi aşa ceva înseamnă că ai ceva de ascuns. Vreau să văd şi eu cifra de afaceri, vreau să văd datoriile către stat pe care le are firma respectivă. Sunt consilier, reprezint cetăţenii din Focşani şi am dreptul la transparenţă, să citesc acest proiect”, a menţionat alesul Nicu Tănase.

În cele din urmă proiectul a fost supus la vot, fiind votat de 13 aleşi, cei patru aleşi PNL abţinându-se. În discuţie rămâne dacă aprobarea proiectului este legală, pentru că în astfel de situaţii, pentru a trece, un proiect are nevoie de două treimi din voturi, adică 14 voturi, raportat la numărul total al consilierilor, care este de 21.

De precizat că de la şedinţă a lipsit secretarul Eduard Corhană, care şi-a făcut un obicei să lipsească de la şedinţele cu proiecte sensibile, fiind înlocuit cu jurista Cristina Dăscălescu.

Proiectul va fi supus şi controlului de legalitate al Instituţiei Prefectului.

Tot astăzi, alte două proiecte respinse în şedinţa trecută au fost votate de cei 13 consilieri PSD, ALDE, PMP şi independent, în vreme ce patru aleşi liberali s-au abţinut.

Este vorba despre proiectele de hotărâre privind aprobarea depunerii proiectului „Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru comunităţile marginalizate din municipiul Focşani” şi privind aprobarea completării Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 32/2015 privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a municipiului Focşani 2014-2020.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!