Programul manifestaţiilor de 1 Decembrie la Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că anul acesta se împlinesc 95 de ani de la Marea Unire a Românilor de la 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia, autorităţile judeţene s-au gândit să marcheze Ziua Naţională a României într-un mod deosebit.

Astfel, cu această ocazie va fi organizată şi o paradă a militarilor vrânceni, susţinută de unităţi ale Garnizoanei Focşani,  Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi Poliţiei Locală Focşani.

Potrivit unui program realizat de Prefectura Vrancea şi Consiliul Judeţean, în Piaţa Unirii va avea loc şi un spectacol susţinut de Ansamblul Folcloric „Ţara Vrancei” şi de Fanfara Garnizoanei, iar copiii vor avea şi ei parte de momente de distracţie prin spectacole care vor fi puse în scenă la Ateneul Popular.

Tot de Ziua Naţională vor fi aprinse luminile de sărbători din centrul oraşului, iar amatorii de teatru vor fi invitaţi să participe la un spectacol pus în scenă de Teatrul „Bulandra” din Bucureşti.


PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR PRILEJUITE DE CELEBRAREA
ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI - 1 DECEMBRIE 2013

09.30 – 10.30 PROGRAM ARTISTIC - MUZICĂ ŞI DANS
Susţinut de elevi de la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, Liceul de Artă „Gheorghe Tăttărăscu”, Şcoala „Duiliu Zamfirescu”, Şcoala „Anghel Saligny”, Palatul Copiilor (Ateneul Popular "Mr. Gh. Pastia")

10.30 – 11.30 PIESA DE TEATRU „PRINŢESA ŞI MUSCHETARII”
Teatrul Municipal „Mr.Gh.Pastia” Focşani
SEDIUL ANSAMBLULUI FOLCLORIC „ŢARA VRANCEI” (Fost cinematograf BALADA)

10.00 – 11.30 si 13.30 – 15.00
FILM ARTISTIC „DACII”, în regia lui Sergiu Nicolaescu

PIAŢA UNIRII

12.00 – 12.15 CEREMONIAL MILITAR ŞI RELIGIOS
Salutul Drapelului de luptă şi intonarea Imnului Naţional
Salutul gărzii de onoare
Aducerea Drapelului Naţional şi binecuvantarea acestuia de preotul garnizoanei
Arborarea Drapelului Naţional şi intonarea semnalului sonor „LINIŞTEA” de către trompet
12.15 – 12.30 ALOCUŢIUNI OFICIALITATI
12.30 – 12.45 SPECTACOL DEMONSTRATIV DRILL TEAM
Susţinut de efectivele Garnizoanei Focşani
12.30 – 13.30 PARADĂ MILITARĂ
Susţinută de unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale - Garnizoana Focşani, Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Poliţia Locală Focşani

16.30 – 17.30 SPECTACOL FOLCLORIC
Ansamblul Folcloric „Ţara Vrancei”

17.30 – 18.00 CONCERT DE FANFARĂ
Muzica Militară a Garnizoanei
18.00 RETRAGERE CU TORŢE
Garnizoana Focşani

18.15 DESCHIDEREA INSTALAŢIILOR LUMINOASE DE SĂRBĂTORI
18.15 – 20.00 SPECTACOL MUZICAL
Susţinut de formaţii ale liceelor

SPECTACOL DE KARAOKE

TEATRUL MUNICIPAL „MR.GH.PASTIA” FOCŞANI
19.00 – 21.00 PIESA DE TEATRU „OBICEIURI NECURATE” de Tom Smith
În regia lui Mihai Constantin, Teatrul „L.S. Bulandra” Bucureşti
Distribuţie: Gelu Niţu, Victoria Dicu, Corina Moise, Andrei Runcanu.

Mai puteţi citi:

FOTO Vitrinele atelierului creatoarei de modă Nausica, amenajate pentru sărbătoarea României cu manechine îmbrăcate în costume populare din Vrancea

Blindatele militare vor defila la Focşani de Ziua Naţională a României

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei