Primul centru de vaccinare pentru imunizarea cu AstraZeneca s-a deschis luni la Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul funcţionează de luni, 15 februarie

Centrul a fost reabilitat anul trecut şi a devenit funcţional luni, după pandemie urmând să se deschidă acolo cabine medicale.

Primarul Cristi Misăilă şi prefectul Gheorghiţă Berbece au vizitat, luni, separat, primul centru de imunizare cu vaccinul AstraZeneca.

Centrul a fost amenajat de Primăria Municipiului Focşani şi Direcţia de Asistenţă Socială Focşani, în incinta Dispensarului din Sud, recent reabilitat.

În momentul de faţă, în cadrul centrului sunt 4 medici, 4 asistenţi şi 4 registratori, cu care au fost încheiate contracte de prestări servicii pe perioada campaniei de vaccinare. Programul de lucru al Centrului este de luni până duminică, de la ora 8.00 până la ora 20.00 .

"În prezent, numărul maxim de vaccinări pe zi este de 60, în prima zi înscriindu-se 56 de focşăneni. Până la orele amiezii, 30 dintre aceştia se prezentaseră deja pentru vaccinare. În ultimele zile însă, alti 6 doctori şi 55 de asistenţi au depus cereri pentru colaborare cu Centrul de vaccinare, în afara programului lor de lucru şi în funcţie de disponibilitate. Ulterior, în măsura în care numărul cadrelor medicale o va permite, ne dorim ca numărul programărilor pentru vaccinare să fie dublat. Facem precizarea că imunizarea se face cu Vaccinul AstraZeneca, recomandat pentru grupa de vârstă 18-55 de ani. Fiecare persoană va fi vaccinată în două etape, la interval de 60 de zile. Dispensarul din Sud a fost reabilitat şi dotat de Primăria Municipiului Focşani pe parcursul anului 2020. Reabilitarea şi dotarea Dispensarului Sud, dar şi a curţii acestuia, a reprezentat o investiţie de aproximativ 1,1 milioane lei", potrivit Primăriei Focşani.

Aprovizionarea cu toate materialele medicale necesare pentru desfăşurarea procesului de imunizare a fost asigurată de DSP Vrancea astfel încât Centrul să poată funcţiona fără probleme în perioada următoare.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită