Primarul constructor care se urcă pe schele în timpul liber. Cum a urgentat ridicarea noii biserici după ce vechiul lăcaş a ars FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul David Chiriţă, pe schelele bisericii din comunitatea pe care o păstoreşte

Înainte de a fi ales primar, în 2016, primarul a lucrat în construcţii, chiar şi peste hotare. Noua biserică va fi deschisă publicului până cel târziu la finalul acestei luni.

La sfârşitul lunii iulie, un incendiu puternic a distrus în totalitate biserica veche, din lemn, din comuna vrânceană Răstoaca. O adevărată nenorocire pentru credincioşi, care, după restricţiile din timpul pandemiei, au fost nevoiţi  să renunţe şi la slujbele duminicale sau cu ocazia sărbătorilor religioase.

Cum în altă zonă din comună fusese începută, în urmă cu zece ani, construcţia unei noi biserici, care părea că nu se mai termină, din motive financiare, parohia a decis că energiile trebuie canalizate pe noua construcţie, în urma donaţiilor făcute după dezastrul din vară, iar biserica veche care a ars, din cimitirul satului, să fie transformată în casă mortuară. În prezent, acolo este amplasat un cort militar unde se ţin în continuare slujbe religioase.

Acest lucru a făcut ca edilul localităţii, aflat la al doilea mandat, să dezbrace costumul de primar şi să-şi pună hainele de constructor, meseria sa de bază cu care a răzbit în viaţă până să ajungă în fruntea comunităţii. Astfel că, în doar în trei luni, ceea ce părea imposibil la un moment dat, şi anume deschiderea bisericii pentru enoriaşi, să devină un obiectiv foarte aproape de realitate.

„Am considerat că vine iarna şi credincioşii nu mai pot sta în cortul acela. Pentru că mă pricep la construcţii, am venit aproape zilnic să dau o mână de ajutor să finalizăm cât mai repede biserica. Am făcut asta benevol, după program stăteam seara până la ora 9.00, am folosit fiecare sâmbătă, mi-am luat şi concediu pentru acest scop. Este şi o treabă de suflet aici”, declară David Chiriţă, primarul comunei Răstoaca.

Potrivit edilului, în maximum două săptămâni cele 350 de familii care fac parte din parohie vor putea să vină să se roage la biserica cea nouă. Mai sunt de montat centrala termică şi caloriferele, branşarea la energia electrică, montarea policandrelor, plus alte câteva chestiuni care se pot face în timp scurt.

Bineînţeles, lucrările de pictură şi alte lucruri de care este nevoie la biserica cea nouă vor continua şi anul viitor.

Potrivit localnicilor, primarul este şi un om foarte credincios, fiind o prezenţă constantă la slujbele religioase din comunitate.

De menţionat că fotografia cu primarul lucrând pe schele a fost postată pe reţelele de socializare de un trecător prin sat, care a apreciat unicitatea situaţiei.

"Pe schela unei biserici din comuna Răstoaca am găsit un cetăţean care muncea la biserică. Nimic neobişnuit. Dar din vorbă în vorbă am aflat că era primarul comunei. Din partea mea, jos pălăria!", a scris Marian Roşca.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Biserică din Vrancea, mistuită într-un incendiu. Primarul cere sprijinul consătenilor VIDEO

FOTO Comuna din România cu străzi asfaltate doar de utilajele primăriei. Cum câştigă localitatea din independenţă totală faţă de administraţia centrală

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul