Primarul Bacinschi, dispus să mărească taxele şi impozitele locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Impozitele şi taxele locale ar putea rămâne nemodificate

Edilul este conştient însă că anul 2014 fiind iarăşi an electoral nu se va întâmpla nimic din acest punct de vedere.

La începutul anului trecut, aleşii focşăneni au refuzat să majoreze taxele şi impozitele locale, după ce primul ministru Victor Ponta a recomandat primarilor să facă acest lucru dacă vor bani în plus la buget.

După discuţii îndelungi în plenul consiliului local, aleşii au căzut de acord să amâne până la începutul lui 2014 majorarea birurilor către populaţie.

Recent, Guvernul a anunţat din nou că lasă la latitudinea aleşilor locali să poată mări impozitele şi taxele locale aşa cum spune legea, creşterea urmând să se facă până la 20%.

Primarul Focşaniului este de părere că se impune o majorare de câteva procente, în condiţiile în care municipalitatea nu a mai crescut impozitele de când conduce acesta primăria.

„Au fost doar indexate din patru în patru ani, dar măriri de taxe nu s-au făcut. Toate preţurile au crescut şi s-ar impune o majorare, dar nu cred că se va lua o astfel de decizie”, este de părere primarul Decebal Bacinschi.

Mai puteţi citi:

VIDEO Primăria Focşani intră în secolul XXI cu plata impozitelor şi taxelor online

A venit scadenţa pentru ţăranii agricultori să-şi plătească impozitul pe venit şi contribuţia la sănătate


 


 

VIDEO Primăria Focşani intră în secolul XXI cu plata impozitelor şi taxelor online

Citeste mai mult: adev.ro/mnv7yy

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”