Primăria Focşani cumpără autocar pentru instituţiile culturale din subordine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De asemenea, municipalitatea a majorat capitalul social al SC Transport Public, pentru achiziţionarea a încă trei sau patru midibuze pentru transportul călătorilor.

În şedinţa de acum două zile a consiliului local Focşani, aleşii municipali au aprobat majorarea capitalului social al ENET, cu suma de 500.000 de lei.

Primarul Decebal Bacinschi a explicat că prin acest lucru se intenţionează achiziţionarea unui autocar pentru instituţiile Primăriei Focşani, dar şi pentru cumpărarea de midibuze.

„Este de fapt un avans pe care îl vom da la cumpărarea midibuzelor. Noi vrem vreo trei-patru, dar să vedem cum ne descurcăm. Vor fi cumpărate prin leasing şi se vor adăuga celor 19 pe care le avem deja", ne-a declarat Ionel Diaconu, directorul SC Transport Public Focşani.

Mai multe pentru tine:
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
O familie britanică renunță după șase luni la viața idilică din Italia și se mută în SUA: „Furia cu care ne luptăm zilnic este încă prea fierbinte”
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Aniversarea regelui, distrusă de fratele care a adus prostituate la palat. Charles n-are liniște nici azi, când împlinește 77 de ani!
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor