Prima zi a săptămânii este duminica în calendarul ortodox / Vezi aici cum comentează preoţii şi enoriaşii decizia Sfântului Sinod

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ediţia 2011 a calendarului ortodox

Preoţii spun că din 2011 se revine la tradiţia creştinească, lucru menţionat şi în biblie. Revenirea duminicii ca zi întâi a săptămânii în calendarul ortodox pe 2011 este o decizie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Din 2011, În Calendarul Ortodox, săptămâna va începe duminica

Creştinii care şi-au procurat de la biserici sau care au primit acasă de la preoţi calendarul ortodox pe anul 2011 au avut supriza să constate că, de anul viitor, săptămâna bisericescă începe nu cu ziua de luni, cum era până acum, ci cu ziua de duminică.

Acest lucru a produs un soi de derută în rândul enoriaşilor, care au fost convinşi iniţial că s-a produs o greşeală de tipografie când s-a realizat calendarul, unora trecându-le prin minte chiar că acele calendare sunt rodul unor falsuri de pe piaţă.


„Când a venit părintele de Crăciun, mi-a lăsat şi calendarul ortodox pe 2011. Răsfoindu-l, am văzut că linia care demarchează săptămânile este pusă după ziua de sâmbătă şi nu după duminică, cum ştiu că era de atâţia ani, fapt care m-a pus pe gânduri. Chiar am vorbit cu vecinii, erau şi ei nedumeriţi", ne-a precizat Ioana Petrescu, pensionară din Focşani.

Act reparatoriu

Preoţii din Focşani spun că nu au avut cunoştinţă de modificarea făcută, dar că aceasta reprezintă un act reparatoriu făcut faţă de biserică.

„Mi-au spus şi mie nişte credincioşi despre situaţie, pentru că nu fusesem înştiinţat de nimeni de la Arhiepiscopie. Le-am spus că aşa e normal să fie, pentru că aşa scrie în Evanghelie, că Mântuitorul a înviat în prima zi a săptămânii, duminica", ne-a declarat preotul Valeriu Tufaru, de la Biserica „Sf. Nicolae Nou" din Focşani.

Curiozitatea legată de acestă controversă avea să ne fie potolită de preotul Adrian Ionescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

„Revenirea ca zi întâi a duminicii în calendarul ortodox pe 2011 este o decizie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin care se repune în drepturi o situaţie absolut firească. Suntem creştini, preaslăvim numele lui Hristos, care este centrul a ceea ce am moştenit noi, creştinii, Sfânta Scriptură, unde se vorbeşte că Iisus Hristos a Înviat duminica", a ţinut să facă precizarea părintele Adrian Ionescu.

Ce spune Biblia

În biblia ortodoxă, la capitolul 16 din Sfânta Evanghelie după Marcu se menţionează: „Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. ...Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni".

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice