Previziunile mitropolitului care a trăit acum 450 de ani. „Oamenii se vor înmulţi între ei ca dobitoacele fără neruşinare“

Mitropolitul a fost sfetnicul de taină al domnitorului Vasile Lupu şi, din postura de cap al bisericii, a avut o bogată activitate culturală.

Vasile Moţoc, devenit Varlaam după intrarea în viaţa duhovnicească, s-a născut, la 1580, într-o familie de răzeşi din Boloteşti, judeţul Putna, adică Vrancea de astăzi.

Plecat de mic pe calea credinţei, Varlaam a devenit mitropolit al Moldovei în anul 1632 şi a stat în fruntea acestei instituţii 21 de ani, cu o activitate impresionantă.

Varlaam este considerat unul dintre cei mai aprigi apărători ai Ortodoxiei, fiind cel care a condamnat în termeni foarte duri calvinismul, care se extindea tot mai mult în Ţările Române.

El a combătut această dogmă cu lucrări de învăţătură creştină, venind în sprijinul românilor ortodocşi din Transilvania şi nu numai, care se confruntau cu o propagandă calvină.

Un document descoperit de călătorul Paul de Alep, expediat de Varlaam mitropolitului Macarie, patriarhul Antiohiei, publicat sub titlul „Proorocii despre vremurile din urmă şi căderea creştinească a Moldovei", aduce în atenţie câteva dintre prezicerile mitropolitului pe care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a înscris în rândul sfinţilor din calendar în anul 2007.

Chiar dacă sunt  general formulate, o parte din spusele Sfântului Varlaam s-au îndeplinit, dacă ar fi să luăm previziunea cu ce s-a întâmplat cu Moldova, adică Basarabia de azi.

“Moldova va fi ruptă şi împărţită după bunul gust al puterii de la Răsărit, prin sfaturi mârşave şi ticăloase. La vremea din urmă o hiară roşie cu multe capete va înghiţi întreaga Europă creştină, iar oamenii se vor sălbătici mai rău ca fiarele”.

Varlaam avertizează şi ce se va întâmpla cu specia umană.

“Oamenii se vor înrăi şi vor strica obiceiurile pământului, înmulţindu-se între ei ca dobitoacele fără nici o neruşinare, lepădând Sfânta Taină creştină a nunţii. Vor defăima obiceiurile creştineşti dedându-se la tot felul de obiceiuri străine, iar păgânii se vor amesteca cu sânge creştinesc. Mare urgie va fi atunci”.

“La vremea cea din urmă, pământurile nu-şi vor mai da roada lor, pădurile vor fi tăiate, iazurile vor fi secate, oamenii vor vinde moşiile fără de ruşine, uitând că strămoşii lor le-au păstrat cu sabia”.

Mitropolitul Varlaam îi are în atenţie şi pe cei care prin legi dure, vor lua şi pielea de pe om prin impozitele pe care oamenii sunt obligaţi să le plătească.

“La vremea de apoi, pe pământurile Moldovei va domni sărăcia, jalea, moartea, spaima, frica şi omul nu va mai fi stăpân în bătătura lui. Vor pune domnii pământului biruri şi legi cum n-au mai fost de la întemeierea Moldovei. Vor pune biruri şi pe aerul lăsat de Dumnezeu”

În final, Varlaam anunţă când va veni apocalipsa.

“Aşa arată Apocalipsa Sfintei Cărţi a Scripturii, că la vremea din urmă, când veţi vedea urâciunea pustiirii în locul cel sfânt, războaiele pe alocurea, urgiile şi uciderile între oameni, lepădarea pruncilor din pântecele femeieşti şi oameni căutând liniştea de la un capăt al altuia al pământului, când graiurile se vor amesteca ca altă dată în Babilon, şi sfârşitul va fi aproape”.

Aceste citate au fost adunate împreună cu alte profeţii şi incluse în volumele “Profetii si marturii pentru vremea de acum”.

De menţionat că Varlaam a jucat un rol deosebit în viaţa politică şi culturală a Moldovei. În viaţa politică, Varlaam era sfetnicul de taină al domnitorului lui Vasile Lupu.  Mitropolitul Moldovei a avut şi o bogată activitate cultural-tipografică.

“Cazania” sau “Cartea românească de învăţătură” (1643) este cea mai însemnată lucrare a sa, dar şi cea mai de seamă din istoria vechii culturi româneşti, deoarece are cea mai îngrijită formă de exprimare a limbii române din prima jumătate a secolului XVII.

Varlaam fost preţuit şi s-a bucurat de prestigiu, fiind ales printre cei trei candidaţi la scaunul patriarhal de la Constantinopol. Aproape de finalul vieţii s-a retras la Mănăstirea Secu, după ce domnitorul Vasile Lupu şi-a pierdut tronul, şi a murit în 1667. A fost îngropat lângă zidul de sud al Bisericii Mănăstirii Secu.