Preotul Valeriu Tufaru predă religia la Liceul Arte şi Muzică

Este slujitorul bisericii care deţine toate gradele şi rangurile profesionale preoţeşti, fiind totodată şi un cadru didactic extrem de iubit şi apreciat de elevi.Pentru preotul Valeriu Tufaru, apropierea faţă de biserică s-a produs încă din anii copilăriei, când plăcut impresionat de ritualul ortodox a acceptat să cânte în strană la biserica din sat.

Spune că duhovnicul satului de la acea vreme „l-a mirosit" că are inclinaţii pentru preoţie, îndemnându-l să-şi urmeze vocaţia. „Deşi am făcut clasele a noua şi a zecea la liceul din Vidra, am dat concurs la seminar la Buzău, unde concurenţa era de 12 pe loc. Am intrat, astfel că am luat-o de la capăt, timp de cinci ani îmbinând studiul cu rugăciunea. Acolo am învăţat abc-ul teologiei. Era o viaţă foarte austeră în comparaţie cu ceea ce se întâmplă astăzi", povesteşte despre începuturile sale preotul Valeriu Tufaru.
În anul 1981, după finalizarea seminarului, s-a hirotonit şi a mers să-şi continue studiile superioare la Teologie.
Spre marea sa dezamăgire, regimul comunist a dat o lege prin care studenţii hirotoniţi să fie exmatriculaţi şi trimişi în parohii. Avea să ajungă preot la Năneşti, unde a slujit timp de 17 ani, de aceste locuri legându-l cele mai frumoase amintiri.
„Şi acum mă gândesc la Năneşti, mă visez acolo. Practic, fetele mele acolo au crescut, acolo am realizat multe pentru biserică, eram ca într-o familie cu toată comunitatea. Port nostalgia acelor vremuri şi cred că cel mai greu moment din viaţa mea a fost când eu şi familia mea ne-am despărţit de Năneşti", mărturiseşte preotul Tufaru.

A readus credincioşii la biserică

În 1998, părintele Tufaru s-a stabilit definitiv la Focşani, ca profesor la Liceul de Muzică şi Arte, primind în îngrijire parohia cu biserica „Sf.Nicolae Nou", adevărat monument de cultură, datând de la 1732, care a funcţionat vreme de aproape două secole ca mănăstire de călugări.
„Din 1906 şi până la venirea mea biserica a fost închisă. Împreună cu enoriaşii din parohie, cărora nu am cuvinte să le mulţumesc, am reuşit să o restaurăm atât în exterior, cât şi în interior. Este singura biserică din judeţ care păstrează pictură originală de la 1732", se mândreşte părintele.
Spune că relaţiile pe care le are cu credincioşii sunt dintre cele mai bune, prin faptul că aceştia sunt apropiaţi de biserică şi au susţinut material şi moral renaşterea sfântului lăcaş.
De asemenea, ca profesor de religie, se simte foarte bine în mijlocul elevilor. „Încerc să le gestionez problemele sufleteşti şi să le transmit cuvântul lui Dumnezeu. Le sunt deopotrivă părinte duhovnicesc, prieten şi profesor", îşi încheie pledoaria preotul Valeriu Tufaru.

Întrebări şi răspunsuri

Vă simţiţi un om împlinit?

Pe plan profesional, după 29 de ani de preoţie, dar şi ca dascăl la şcoală sunt un om împlinit, dar mai sunt multe de făcut, ţinând cont că preotul are o responsabilitate în primul rând în faţa lui Dumnezeu, prin mântuirea sa şi a credincioşilor.

Aveţi o dorinţă anume, un ţel?

Cea mai importantă dorinţă a mea este ca în ziua judecăţii lui Hristos să pot sta cu capul sus, împreună cu creştinii încredinţaţi spre păstorire şi să auzim cuvintele Dreptului Judecător: „Bine slugă bună şi credincioasă, peste puţini ai fost pusă pe pământ, peste multe te voi pune în ceruri, intră întru bucuria Stăpânului tău!"

Ce-i place

Îmi place lucrul foarte bine făcut, cu conştiinţa că nu-l fac pentru oameni, ci pentru Dumnezeu. Îmi place extraordinar de mult arta din cultura ortodoxă, reflectată în toată paleta ei, în muzică, în pictură, în arhitectură. Îmi place atunci când foştii mei elevi care ajung la vremea căsătoriei, şi nu sunt deloc puţini, vin la mine la biserică pentru oficierea acestei sfinte taine.

Ce nu-i place

Nu-mi plac ipocrizia, mândria şi minciuna. Nu-mi plac oamenii prefăcuţi, care una spun şi alta fac, oamenii care vorbesc de rău şi nu acceptă îndreptarea, care nu-şi recunosc greşelile şi care, adesea, vor să pară altceva decât ceea ce sunt.