Povestea unui celebru scriitor român executat de bancă pentru un împrumut nerestituit. Ce valoare avea creditul

Unul dintre cei mai mari scriitori români, Duiliu Zamfirescu, boier de viţă veche, proprietar de moşii în zona Vrancea, s-a dovedit a fi strâmtorat de bani în anul în care România a intrat în Primul Război Mondial.

Fiu de arendaş şi nepot de negustor de cherestea, acesta a avut o carieră intelectuală remarcabilă. Licenţiat în drept şi iniţiat în loja masonică, Duiliu Zamfirescu şi-a început cariera ca magistrat, apoi a fost avocat şi redactor la ziarul „România liberă”. Ulterior a intrat în diplomaţie şi a fost secretar de legaţie la Roma, unde s-a căsătorit cu fiica unui senator italian, Henriette Allievi şi a avut doi copii, Henrietta şi Alexandru, născuţi şi crescuţi în Italia.
 

Ca şi astăzi, în astfel de situaţii oamenii apelau la instituţiile bancare pentru a-şi rezolva o situaţie financiară stringentă. Aşa a făcut şi Duiliu Zamfirescu, care în data de 6 aprilie 1916 a mers la banca din Focşani pentru contractarea unui credit de 10.000 de lei, sumă generoasă pentru acele vremuri.

Condiţiile de rambursare cu care negociase împrumutul erau un pic diferite faţă de azi, iar scriitorul şi-a luat angajamentul ca o lună mai târziu va restituie toată suma. Practic, era un credit luat pe o perioadă scurtă, dar că socotelile s-au dovedit a fi altele şi Duiliu Zamfirescu a ajuns în faţa instanţei.

La câteva zile după ce s-a împlinit termenul, Banca „Milcov”, prin şeful ei Valeriu Sterian, a solicitat Tribunalului judeţean să-l oblige pe Duiliu Zamfirescu la plata datoriei cu procent comercial de la scadenţă, plus cheltuieli de judecată şi de urmărire.

“Subsemnatul Valeriu Sterian, directorul Băncii Milcov din Focşani, societate anonimă cu capital social de 400.000 de lei deplin vărsat,  acţionez în judecată comercială pe domnul Duiliu Zamfirescu, proprietar domiciliat în Focşani, Bulevardul Carol. Motivul  şi obiectul acţiunii este: Că numitul cu cambia din 6 aprilie  1916 devenită scadentă cu valoarea primită în numerar datorează Băncii Milcov  suma de 10.000 lei pe care l-a termenul de 8 mai 1916 nu a restituit-o. În consecinţă, vă rugăm  a dispune citarea lui la înfăţişare şi a-l obliga la plata sus citatei sume cu procent comercial de la scadenţă, plus cheltuieli de judecată şi de urmărire”, se arată în documentul de chemare în judecată care se află la Arhivele Naţionale Române-Filiala Vrancea.

La termenul de judecată din 26 iulie 1916 instanţa a emis  sentinţa comercială nr. 56 prin care l-a obligat pe Duiliu Zamfirescu să plătească Băncii Milcov din Focşani  suma respectivă şi procentele legale de dobânda  de 6% pe an, precum şi 100 de lei cheltuieli de judecată. Mai mult decât atât, şeful băncii a aşteptat termenul legal de recurs, după care a cerut de la Curtea de Apel din Galaţi un certificat care să ateste că Duiliu Zamfirescu nu a făcut contestaţie în termenul legal.

Bancherul Sterian a luat certificatul de la Galaţi,  a venit la Focşani şi a mers direct la Tribunal unde a depus  pe 11 decembrie 1916 o solicitare de investire cu formulă executorie  a sentinţei comerciale deja pronunţate.
Documentele de arhivă nu ne mai dezvăluie paşii următori din dosar, dar nu este exclus ca reprezentanţii băncii să fi mers atât la casa din Focşani a familiei Zamfirescu cât şi la conacul din Faraoane unde au căutat în primul rând bunuri mobile pe care să pună sechestru în vederea valorificării acestora.

Duiliu Zamfirescu a scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuţie a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneştenilor (Viaţa la ţară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări, Anna)

S-a stins din viaţă în anul 1922, la mănăstirea Agapia. Scriitorul a fost înmormântat în Cimitirul Sudic din Focşani, acolo unde se află şi cavoul său şi al familiei.