Povestea gurmandului şi însetatului Păstorel, celebrul epigramist care fierbea în vin până şi sarmalele

Boemul scriitor a fost unul dintre răsfăţaţii criticilor literari din perioada interbelică, iar celebru l-a făcut şi pasiunea sa de gurmand şi iubitor de vinuri.

Păstorel Teodoreanu a fost un mare scriitor, poet, epigramist, traducător şi avocat, dar în acelaşi timp se pricepea la fel de bine la gastronomie şi la vinuri.

S-a născut în anul 1894, la Dorohoi, pe numele Alexandru Osvald şi este fratele vestitului scriitor Ionel Teodoreanu.

După Primul Război Mondial, Păstorel a devenit un reprezentant de seamă al boemei bucureştene, făcându-se remarcat mai ales prin epigramele sale acide, opera sa fiind interzisă în perioada comunistă.

Păstorel a fost şi unul dintre degustătorii de succes ai vremurilor sale. Pentru el, vinurile nu reprezentau niciun secret şi pe lângă faptul că le cunoştea mai bine ca oricine le elogia cum ştia el mai bine: prin epigrame. Spre exemplu, despre vinul de Murfatlar, acesta spunea: „Nici în prisacă şi grădină/ Şi nici într-un întreg grânar,/ Nu e miroznă şi lumină/ Cât într-un strop de Murfatlar”. Între fericitele întovărăşiri ale vinului cu mâncarea.

Păstorel avea talentul de a identifica vinurile româneşti cu mare precizie. De altfel, a şi scris un tratat despre vinuri, care nu a fost însă publicat. El a descris ca nimeni altul vinul pelin.

"Pelinul românesc, când îşi merită numele, nu e decât un vin bun, uşor şi sec, în care s-a macerat planta cu acelaşi nume. În anumite podgorii, se mai pun în poloboc mere sau gutui, în unele şi mere şi gutui, în altele numai cojile acestor poame. În luna mai, se adaugă peliniţa, care atunci înfloreşte şi poate de aceea i se spune pelin de mai şi nu, cum afirmă unii, că în această lună mai plină de oturac lângă graţioasele flori, pelinul trebuie băut până la ultima picătură şi cei grăbiţi, în adevăr, îl beau, cei cuminţi aşteaptă”.

Vinul de Drăgăşani avea la rândul său o descrie pe cinste: „un vin uşurel, delicat, suav, şi, când e sec  nu prea cunoaşte rival care să poată întovărăşi un păstrăv sau o lostriţă rasol”.

Totodată, marele  Păstorel avea nişte calităţi gustative cu adevărat remarcabile. Cronicile lui gastronomice, reţetele şi eseurile de gurmand/gurmet, care sunt adunat în două volume, „De re culinaria” şi „Gastronomice”, cel din urmă publicat postum.

În acelaşi timp, era un as al bucătăriei, îi plăcea să mănânce bine. A lăsat două cărţi de gastronomie, „De re culinaria” şi „Gastronomice”, cel din urmă publicat postum, care conţin nu mai puţin de 200 de reţete şi cronici culinare, scrise cu foarte mult umor, atât în proză, cât şi în versuri, adevărate opere de artă.
Păstorel definea astfel arta culinară:  “O reţetă de mâncare e ca şi o partitură: trebuie interpretată. Menuetul lui Beethoven e acelaşi pentru toate privirile. Dar una este pe vioara maestrului George Enescu şi alta pe dibla lăutarului de la Moara Văduva“.

Sarmale fierte în vin de Cotnari

De la Păstorel a rămas o cronică interesantă despre reţeta sa preferată de sarmale făcute din varză dulce şi nu murată, oferind şi explicaţia, bineînţeles în legătură directă cu cealaltă pasiune a sa, cea bahică.

“Sarmalele se fac şi cu varză acră, dar cele făcute cu varză dulce nu numai că au un gust mai fin, dar fac reverenţa oricărui vin de clasă mare. O sarma de varză acră în faţa unui Chambertin, Romanée-Conti sau Nuits St. Georges evocă imaginea grotescă a unei spălătorese cu picioarele goale şi mănecele sumese, pregătindu-se să execute o gavotă cu un marchiz cu peruca pudrată pe o arie de Lulli”.

Reţetele sale despre sarmale sunt condimentate cu foarte mult umor, dar şi cu sare şi piper, ingrediente indispensabile atât în bucătărie, cât şi în epigramă. El considera că meşteşugul executantului constă în potriveala umpluturii, astfel încât nu trebuie să fie nici prea strânsă în foaia de varza, nici prea în voie, ca să nu se desfacă.

Acesta recomanda ca sarmalele să se fiarbă mocnit în vin, de preferabil Cotnari, iar cu zece minute înainte de a se mânca să se adauge peste ele două linguri de unt proaspăt.

“La sarmalele preparate în acest fel, vinul roş e de rigoare. Se-nţelege că un vin de trei-patru ani, bine născut, bine ţinut şi echilibrat. Fără îndoială, vinurile de Bourgogne sunt ideale. Cum idealurile sunt inaccesibile, ne putem mulţumi cu un Nicoreşti, Dealul Mare, Valea Călugărească sau Corcova”, spunea Păstorel.