Povestea duelului controversat dintre conservatorii Nicolae Filipescu şi Gheorghe Lahovari. Spada a intrat 20 de centimetrul în trupul ziaristului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma acestui duel, fruntaşul Partidului Conservator Nicolae Filipescu a fost condamnat la şase luni închisoare, fiind graţiat mai devreme de Regele Carol I.

Unul dintre duelurile celebre ale sfârşitului de secol XIX a avut loc la Bucureşti, între ziaristul deputat conservator Gheorghe Emanuel Lahovari şi cel care avea să devină mai târziu preşedintele Partidului Conservator, Nicolae Filipescu.

Disputa dintre cei doi fruntaşi politici a avut loc în contextul în care Lahovari l-a atacat în mod frecvent în ziarul conservator "L’Indépendance Roumaine" pe Filipescu pentru modul cum face politică, acuzându-l totodată într-un alt ziar că este duplicitar şi că de fapt urmăreşte o apropiere faţă de liberali.

Ofensat de afirmaţiile colegului său de partid, care nu înceta cu acuzaţiile, Nicolae Filipescu, care era un împătimit al sălilor de scrimă, l-a provocat pe Lahovari la duel. Colegii de partid şi prietenii au considerat că nu există motive care să ducă la o astfel de dispută, iar Lahovari a găsit de cuviinţă să-şi ceară scuze faţă de personajul pe care l-a calomniat, încercând astfel să evite confruntarea.

În zadar însă, pentru că Filipescu a rămas ferm pe poziţie şi a cerut insistent să-şi repare onoarea, o soluţie la modă în epocă. Cei doi protagonişti au ales ca armă a duelului spada, mai ales că ambii erau buni spadasini, confruntarea desfăşurându-se în sala de tir pe care Filipescu o folosea la antrenamente.

Duel pe teren propriu pentru Filipescu

Prin urmare, se poate spune că acesta din urmă era familiarizat cu locaţia, care avea însă o problemă: nu respecta mai multe reguli din Codul Dueliştilor. Adică era la jumătate ca lungime decât normele în vigoare.

Duelul a durat doar două reprize şi s-a încheiat printr-o lovitură mortală aplicată lui Lahovari.  Martorii care au asistat la dispută au povestit că a fost o lovitură aplicată cu furie, încât , încât vârful spadei s-a îndoit în corpul lui Lahovari.

“Două degete de fier îi ajung adversarului, dacă ai putut să-l atingi”, spunea Codul Dueliştilor, iar expertiza medicală a stabilit că alta a fost cauza îndoirii spadei. La procesul care a urmat jumătate de an mai tâziu, procurorul general a declarat că martorii la duel sunt la fel de vinovaţi: "Puteau ei să facă o astfel de fandare într-un câmp deschis? Putea lovitura să ajungă într-o aşa profunzime? Nu. Aşadar, Filipescu a trebuit să aibă putinţa ca să sară în primul moment. Ce furie de atac şi ce siguranţă de teren a trebuit să aibă Filipescu ca să facă acest salt, căci salt e în realitate şi, cu toată romparea lui Lahovary, să intre cu arma în corpul adversarului său 20 de centimetri. Aceasta dovedeşte că acuzaţia adusă martorilor, în ceea ce priveşte sala de scrimă, e adăvărata cauză a nenorocirii întâmplate. Martorii nu trebuiau să autorizeze acest duel; ei au produs, deci, această împrejurare şi lor trebuie să li se impute faptul petrecut”, a spus procurorul Ştefan Stătescu la proces, menţionând mai târziu că nu a fost un duel, ci un asasinat.

Graţiat de Carol I

În urma procesului, Nicolae Filipescu a fost condamnat la şase luni de închisoare, dar a fost graţiat mai devreme de Regele Carol I, revenind ulterior în politică fără nicio problemă.

În memoria lui Gh. Lahovari, prinţesa Zoe Şuţu a ridicat un monument, combinat cu o fântână,  în faţa sălii de tir, locul unde acesta şi-a pierdut viaţa. Ulterior, statuia a fost demontată şi instalată în Piaţa Operetei, fiind cunoscută ca Fântâna Lahovary.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model