Poştaşi acuzaţi că se implică în campania electorală: „Îi sperie pe pensionari cu tot felul de lucruri legate de PNL“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acuzaţiile sunt aduse de senatorul PNL de Vrancea, Cătălin Toma. Compania Naţională Poşta Română s-a autosesizat în acest caz.

Senatorul PNL de Vrancea, Cătălin Toma, care este şi preşedinte al filialei judeţene a partidului, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că sunt poştaşi în Vrancea care se implică activ în campania electorală pentru alegerea preşedintelui României.

Toma spune că astfel de cazuri i-au fost semnalate în trei comune din Vrancea, dintre care două conduse de primari PSD.

„Am avut sesizări venite de la Tătăranu, de la Vintileasca şi de la Boloteşti. Oamenii sunt disperaţi pentru că poştaşul le-a zis tot felul de lucruri legate de pensii dacă vor vota PNL. Poştaşii care sunt apropiaţi de primarii PSD se duc la bătrânii din comună şi le spun că nu vor mai fi bani dacă votează PNL, că nu se vor mai da pensiile. La Boloteşti avem consilier local PSD care este poştaş. Nu facem nicio referire la funcţia eligibilă, ci la activitatea profesională. Nu poţi ca poştaş să te duci şi să spui oamenilor că guvernul PNL taie pensiile, că nu or să mai fie bani sau că nu se vor mai face diverse lucruri”, a declarat senatorul Cătălin Toma.

Liberalul a mai declarat că a informat conducerea Poştei Române şi aşteaptă ca aceasta să ia măsuri. În cursul zilei de sâmbătă, Poşta Română a reacţionat la acuzaţiile liberalului şi a menţionat că vor fi efectuate verificări de către Corpul de Control al Companiei.

„Conducerea Poştei Române îşi menţine poziţia de neutralitate politică şi în acest proces electoral, aşa cum a făcut cu fiecare ocazie. Corpul de Control al Directorului General verifică, la această oră, informaţiile vehiculate în presă cu privire la incidentul din judeţul Vrancea. A devenit o practică obişnuită ca, înainte de începerea procesului electoral, toţi angajaţii să fie instruiţi în maniera profesionalismului, fără vreo urmă de partizanat politic. Motiv pentru care, Mircea Tudosie, directorul general al Poştei Române este hotărât să ia orice decizie legală de sancţionare a angajaţilor, în cazul nerespectării normelor impuse”, potrivit unui răspuns pentru Agerpres al Companiei Poşta Română.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS