Portret: Simona Noapteş promovează tradiţiile şi obiceiurile vrâncene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Noapteş

Este membră a ansamblului folcloric „Dorul Ciobănaşului", încondeiază ouă în stil tradiţional, ocupând şi funcţia de redactor-şef al unei publicaţii din cadrul Colegiului „Unirea"

Simona Noapteş este o tânără extrem de ambiţioasă, implicată în numeroase proiecte, muzica populară, jurnalismul şi nu în ultimul rând tradiţiile şi obiceiurile numărându-se printre pasiunile sale.

În urmă cu 12 ani, s-a alăturat ansamblului folcloric „Dorul Ciobănaşului" din Vintileasca, localitatea unde a copilărit.

„Alături de acest ansamblu am participat la mai multe festivaluri locale, naţionale şi internaţionale, precum „Olimpiada de Obiceiuri Tradiţionale" din Iaşi sau „Fântâna Dorului" de la Şimleul Silvaniei . Sunt pasionată de tot ceea ce înseamnă tradiţii şi obiceiuri, tocmai de aceea sunt extrem de ataşată de grupul Dorul Ciobănaşului", mărturiseşte tânăra.

Pe când era eleva Şcolii Generale din Vintileasca, Simona a învăţat să încondeieze ouă, iar de trei ani încoace participă la Olimpiada Naţională de Meşteşuguri Artistice Tradiţionale din Sibiu, de fiecare dată obţinând premiul întâi.

„Motivele populare sunt preluate de la femeile care încă mai practică acest meşteşug. Este o activitate foarte plăcută şi mă bucur că astfel pot duce mai departe o parte din tradiţiile poporului român", explică Simona.

Dansatoare şi jurnalistă

Odată cu admiterea la Colegiul Naţional „Unirea" din Focşani, Simona Noapteş a devenit membră a grupei de dans irlandez coordonată de profesoara Luminiţa Ciocâldău.
„De curând, am fost la Iaşi la o conferinţă a profesorilor de limba engleză unde am susţinut un scurt moment artistic, care se pare că a încântat publicul", spune Simona.

De asemenea, a început să publice poezii şi articole de proză scurtă în „Revista noastră", una din publicaţiile liceului, iar în urmă cu câteva luni a fost desemnată redactor-şef al ziarului „Nod în papură".

„Îmi place foarte mult limba şi literatura română, de aici şi pasiunea pentru scris poezie, beletristică, dar şi pentru jurnalism", mai spune Simona.

În fiecare an participă la un concurs de traducere poetică din limba franceză, clasându-se doar pe primul loc. Limba latină este o altă disciplină căreia i-a acordat o atenţie deosebită, orele de studiu intens ajutând-o să se califice la faza naţională a olimpiadei.


Alături de câţiva colegi de clasă, Simona Noapteş a pus bazele unui grup vocal, care se bucură de succes la toate evenimentele culturale din cadrul colegiului.

„Anul trecut, am participat la un concurs internaţional de cântece în limba franceză, unde am luat premiul întâi", conchide eleva.

Întrebări şi răspunsuri

Ce proiecte de viitor ai?

Principalul obiectiv îl reprezintă admiterea la Facultatea de Jurnalism sau de Litere, însă îmi propun ca pe viitor să mă înscriu şi la specializarea Etonografie şi Folclor. Cert e că nu-mi propun să plec din ţară pentru că sunt legată de România aşa cum o văd eu: o ţară foarte frumoasă, cu cel mai bogat folclor şi cu valori pe care ar trebui să ştim să le promovăm.

Cum reuşeşti să-ţi împarţi timpul între atât de multe activităţi?

Încerc să dedic fiecărei activităţi timpul necesar. Am momente când sunt şi obosită, însă îmi place tot ceea ce fac şi nu pot renunţa.

Ce-i place

Iubesc animalele şi îmi place viaţa liniştită. De asemenea, în timpul liber îmi place să pictez, să „inventez" lucruri, mai exact să fac diverse ornamente din obiecte pe care le găsesc prin casă. Îmi place să călătoresc, să cunosc locuri noi şi să socializez. Pot spune că mă simt extrem de bine atunci când sunt înconjurată de oameni.

Ce nu-i place

Nu-mi place minciuna, e lucrul pe care nu l-aş putea ierta niciodată. Nu-mi plac oamenii care nu acceptă adevărul, mai ales atunci când este unul dur.

Profil

Născută. 27 aprilie 1993, Focşani
Studii. Colegiul Naţional „Unirea"
Ocupaţie. Elevă, clasa a XI-a
Familie. Un frate

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu