PORTRET: Daniela Janet Popoiu, profesor dedicat şi formator pentru dascăli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Face parte din rândul dascălilor pentru care profesia înseamnă pasiune, fapt confirmat de rezultatele elevilor cu care lucrează. În acelaşi timp, coordonează o instituţie pilon în formarea profesională continuă a cadrelor didactice.

Profesoara Daniela Janet Popoiu provine dintr-o familie din Vidra cu patru copii, numai fete. Trei dintre acestea au astăzi statut de cadru didactic, mezina familiei fiind cadru universitar de renume, respectiv şefa secţiei de limba română de la Universitatea din Munchen, Germania.

Spune că deşi părinţii săi sunt oameni simpli de la ţară, aceştia şi-au dorit foarte mult pentru copiii lor să înveţe, să facă şcoli bune, cultivând în sufletul lor dragostea de carte.

„Tata era un ambiţios, iar mama ne susţinea în permanenţă şi lua asupra ei toate greutăţile cu care ne confruntam. Citeam foarte mult şi nu pot să uit cum tata, care lucra ca merceolog, pleca foarte mult prin ţară şi avea mereu asupra lui o listă de cărţi pe care ni le cumpăra de pe unde ajungea. A dat odată jumătate din salariu pentru a ne cumpăra mie şi surorii mele două cărţi emblematice precum <<Istoria literaturii române>>, a lui George Călinescu", îşi aduce cu plăcere aminte profesoara de română.

Mărturiseşte că deşi a dorit să urmeze în viaţă o carieră de avocat, a ales până la urmă profesia de dascăl, destinul fiindu-i trasat de profesorul de la liceu, Gheorghe Zaharia.

„Avea un stil la clasă care te fascina. Sub îndrumarea dânsului am mers în toţi anii de liceu la olimpiade, iar când am ajuns profesor modelul pe care îl aveam tot timpul în cap când îmi pregăteam lecţiile era cel al profesorului Zaharia", îşi elogiază fostul elev mentorul.

Iar cadoul oferit drept mulţumire acestuia şi părinţilor a fost intrarea de pe primul loc la facultate, cu cea mai mare medie.


Pasionată de munca pe care o face


Subliniază că îşi iubeşte meseria şi că o face cu pasiune, în ciuda faptului că această profesie nu este răsplătită pentru valoarea ei.

De aceea, pe lângă responsabilitatea pe care o are în funcţia de director al Casei Corpului Didactic şi-a păstrat câteva ore la Colegiul Naţional „Unirea", tocmai pentru a menţine contactul cu şcoala.

„La deschiderea anului şcolar aproape că nu îmi venea să plec de la Unirea, pentru că acolo mă simt împlinită. Îmi iubesc elevii şi dacă aş fi s-o iau de la capăt tot profesor m-aş face. Noi, dascălii, avem această şansă de a rămâne veşnic tineri alături de elevii noştri", spune Daniela Janet Popoiu.

Ca dascăl, cu o carieră de 23 de ani la catedră, se poate lăuda cu o pleiadă de elevi care au făcut performanţă la olimpiadele şcolare. Nu vrea să evidenţieze pe cineva anume, nu că nu şi-ar dori ci pentru a nu nedreptăţi pe nimeni.

Întrebări şi răspunsuri

Cum apreciaţi examenul de bacalaureat din acest an?

Procentul mic de promovabilitate trebuie să fie un semnal de alarmă pentru elevi şi profesori. E un angrenaj complex. Profesorii trebuie să se străduiască la clasă pentru ca elevii să obţină măcar acel minim şase necesar promovării, iar elevii trebuie să înţeleagă că e vorba totuşi de un examen de maturitate.

Cu ce noutăţi veniţi la Casa Corpului Didactic (CCD)?

Anual, primim în CCD peste 1500 de dascăli, iar în noul an de învăţământ vom veni cu o ofertă de formare nouă pentru cadrele didactice, cu parteneriate noi, care să răspundă nevoii de formare continuă. Din păcate, şi CCD trece printr-un moment greu, cu restructurări de posturi, dar ne vom strădui să nu se observe în activitatea noastră.

Ce-i place

Îmi place să fiu cu familia mea foarte numeroasă, cu surorile mele pe care pe două dintre ele le văd odată pe an. Îmi place să citesc, nu numai literatură de specialitate ci din domenii precum istorie, civilizaţie. Îmi place să călătoresc, dar din păcate nu-mi pot permite de multe ori asta. Călătoresc prin lectură, aşa cum făceam când eram adolescentă. Îmi plac oamenii frumoşi la suflet.

Ce nu-i place

Nu-mi place minciuna, urăsc prostia, infatuarea şi oamenii care nu au cuvânt şi coloană vertebrală.

Profil
Născută. 20 octombrie, 1964, comuna Vidra, judeţul Vrancea
Studii. Facultatea de Filologie, Universitatea „Al. I Cuza" Iaşi
Ocupaţia. Profesor de limba română, director CCD Focşani
Familia. Căsătorită, 3 copii

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie