Portret/ Cristina Gavrilă este pasionată de dans şi modeling

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Gavrilă

A obţinut trofee la concursuri judeţene, naţionale şi internaţionale de dans, iar trei ani la rând a obţinut titlul de „Miss Primăvara".

Cristina este o copilă foarte frumoasă, cu ochii măslinii, obişnuită cu scena încă de la vârsta de cinci ani, atunci când părinţii au înscris-o la cursurile de dans din cadrul Palatului Copiilor din Focşani.

Sub îndrumarea profesoarei Violeta Necula, a învăţat mişcările specifice dansurilor moderne, clasice şi populare, talentul său fiind remarcat la concursuri din întreaga ţară. Ori de câte ori urcă pe scenă, se bucură de ropote de aplauze, iar premiile se ţin lanţ.

Palmaresul său cuprinde trofee obţinute la competiţiile de dans „Flori pentru mama" şi „Pe-o Gură de Rai", desfăşurate la Focşani, dar şi la concursurile internaţionale din Vaslui şi Bârlad, la care au participat tineri din ţări precum Bulgaria, Ungaria, Turcia, Serbia şi Ucraina.

Dansul este totul pentru mine. Când eram mică dansam în faţa televizorului, iar părinţii erau foarte mândri de talentul meu, tocmai de aceea m-au şi dat la Palatul Copiilor. Pe scenă sunt foarte relaxată şi mă simt foarte bine. Nu am de ce să fiu emoţionată atâta timp cât repet dansurile de nenumărate ori înainte de a participa la un concurs", mărturiseşte Cristina.


Dintre toate tipurile de dans, Cristina simte că cel mai bine i se potrivesc baletul şi valsul, dar şi dansurile indiene, pe care le-a descoperit cu puţin timp în urmă şi pentru care are costumaţii adecvate, croite special de către mama sa. Cât despre colaborarea cu profesoara Violeta Necula şi cu ceilalţi colegi, mărturiseşte că face parte dintr-un colectiv de nota zece.

„Mă înţeleg extrem de mine cu doamna profesoară şi când se întâmplă să lipsească câteva minute de la repetiţii mă pune pe mine să fiu coregrafă pentru fetiţele mai mici. Are încredere în mine", spune cu mândrie micuţa dansatoare.

Când vine vorba de modele, Cristina spune că îl apreciază pe mult îndrăgitul dansator, Mihai Petre. „Îmi place foarte mult cum dansează vals şi formează o echipă minunată alături de soţia sa. Şi pe internet urmăresc filmuleţe cu dansurile sale ca să învăţ şi eu mişcări mai inedite", adaugă Cristina.

Miss Primăvara

Pe lângă dans, Cristina Gavrilă este atrasă şi de modeling, fiind o prezenţă activă pe podiumul concursului „Miss Primăvara", desfăşurat la Focşani. Timp de trei ani la rând, a obţinut marele titlu, iar în acest an a fost desemnată „Miss Popularitate".
Şi la şcoală, Cristina are rezultate foarte bune. Elevă în clasa a III-a, la Şcoala Nr. 7 din municipiu, a luat coroniţă la fiecere sfârşit de an şcolar.


Întrebări şi răspunsuri

Ce ţi-ar plăcea să faci pe viitor?

În primul rând vreau să continui cu dansurile şi să particip la cât mai multe concursuri. Însă, pe lângă dans, mi-ar plăcea foarte mult să fac gimnastică, dar trebuie să mai negociez cu părinţii. De asemenea, sunt pasionată de teatru, tocmai de aceea la şcoală primesc roluri în toate scenetele.

Cum îţi ocupi timpul liber?

Citesc o carte, mă joc cu prietenele mele şi cu animelele pe care le îndrăgesc foarte mult. Urmăresc filme indiene, mă uit la desene animate, în special la „Hannah Montana" şi „Sonny şi Steluţa ei norocosoasă", de pe Disney Channel, care sunt preferatele mele.

Ce-i place

Sunt pasionată de limba română şi de franceză. Îmi place să mă costumez în indiancă, să îmbrac păpuşile cu resturi din materialele pe care mama le foloseşte la croit, să citesc poveşti şi să fac compuneri.

Ce nu-i place

Nu-mi plac filmele de acţiune, pe care le urmăresc părinţii mei. Nu-mi place să port haine de modă veche şi nici să mă cert cu cei din jurul meu. Detest singurătatea, tocmai de aceea aproape în fiecare zi, după ce îmi termin temele, ies în faţa blocului cu prietenele mele.

Profil
Născută. 3 iunie 2001, Focşani
Studii. Şcoala Nr. 7
Ocupaţie. Elevă, clasa a III-a
Familie. Doi fraţi

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele