Pompierii vrânceni stau acum în siguranţă în sediul reabilitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valoarea totală a investiţiei a fost de 729.108,31 lei, jumătate din bani provenind de la Banca Mondială, cu cofinaţare de la Ministerul Dezvoltării Regionale, cealaltă jumătate din sursele proprii ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny" Vrancea.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea a recepţionat lucrările efetuate la Corpul A al Sediului Grupului de Pompieri Militari din Municipiul Focşani, cel de-al 15-lea obiectiv de investiţie finalizat din cadrul "Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă", implementat cu finanţare dintr-un împrumut de la Banca Mondială şi cofinanţarea Guvernului României.

"Clădirea era veche, s-au efectuat expertisze şi s-a constaat că este nevoie de consolidare, pentru că prezenta un grad seismic mare. Lucrările au durat un an şi acum putem să spunem că locuim şi noi în siguranţă", ne-a declarat lt.col Flavius Chiscop, Inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny".

Lucrările realizate au avut ca obiectiv consolidarea structurii de rezistenţă a clădirii unităţii şi limitarea degradărilor la acţiunea cutremurelor.

Valoarea totală a investiţiei a fost de 729.108,31 lei.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare