Poliţia ştie deja câţi spectatori vor fi la Revelionul din Piaţa Unirii din Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Piaţa Unirii va avea loc spectacolul de Revelion

Peste 130  de poliţişti vor acţiona suplimentar faţă de dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor.

Peste 370 de poliţişti vor acţiona în această noapte în Vrancea, peste 130 dintre ei acţionând suplimentar faţă de obicei. Din totalul poliţiştilor angrenaţi suplimentar, 96 sunt poliţişti de ordine publică, 26 de poliţişti de la rutieră şi peste 30 de la celelalte structuri, respectiv: poliţia transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

"Cu prilejul Revelionului, se vor desfăşura 2 manifestări publice de amploare (concerte, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă), la nivel local, în municipiul Focşani şi in oraşul Panciu, la care sunt aşteptate să participe aproximativ 1200 de persoane. Poliţiştii vor asigura ordinea şi liniştea publică în locurile în care se vor organiza manifestările specifice sărbătorilor de iarnă, fiind pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi, totodată, să intervină atunci când situaţia o va impune", se arată întrun comunicat de presă al IPJ Vrancea..


Revelionul din Piaţa Unirii din Focşani este cel mai scump spectacol organizat până în prezent de autorităţi. Consiliul Judeţean Vrancea a alocat pentru petrecerea din noaptea dintre ani nu mai puţin de 700.000 de lei, în vreme ce contribuţia Primăriei Focşani este de 500.000 de lei.

Spectacolul de Revelion va începe la ora 18.00, când pe scenă vor urca Ansamblul Folcloric Ţara Vrancei, solista de muzică populară Geta Postolache şi Viorica şi Ioniţă de la Clejani. Ulterior, vor susţine concerte de 40 de minute fiecare Alexandra Shine, Anastasia Lazariuc, Lora, Voltaj, Randi, Ricchi e Poveri, Ottawan,  Rock-On.

La miezul nopţii, va  avea loc un spectacol de lasere şi artificii. Prezentatori vor fi Adelina Pestriţu şi Octavian Ursulescu.

Mai multe pentru tine:
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Horoscop săptămâna 14-20 noiembrie. Berbecii se confruntă cu pierderi financiare și tensiuni în relații
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă